Proasta târgului

În fiecare târg există o legendă. Legenda pulii. Unii, că zici că iei ie buric, au ceasul din centrul universului. Că zici că acolo s-o căcat Isus. Alții, au fântâna. Noi avem proasta târgului. Unde-i proasta târgului?! Peste tot. Unde nu te aștepți și când n-o aștepți. Omniprezentă, cu update și upgrade la zi.

Se trezește dimineața, cu o părere, și până seara mai strânge încă zece, toate contradictorii. Dacă ar fi plătită pentru sfaturi proaste, ar ieși la pensie înainte să apuce să muncească o zi.

Merge prin piață ca un primar fără primărie, salută pe toată lumea și vorbește atât de mult încât până și porumbeii își schimbă traseul, de teamă să nu le schimbe algoritmii. Când deschide gura, se închid ferestrele, nu de frig, ci din instinct de conservare.

Dacă o întrebi cât a muncit, scoate un oftat lung și începe povestea. La final, afli că cel mai greu lucru pe care l-a ridicat vreodată a fost tonul.

Are talentul rar de a transforma orice adevăr într-un zvon și orice zvon într-o certitudine. Când greșește, spune că a fost înțeleasă greșit. Când are dreptate, își amintește de asta trei ani.

Lumea nu râde de ea fiindcă e diferită. Râde fiindcă reușește să se certe și cu ecoul. Dacă ar participa la un concurs de logică, ar veni acasă cu premiul pentru cum să nu crezi că ești prost, pentru că tu nu ești deștept ca să înțelegi că ești prost.