Să făcu anul, mamă, la mine se războiesc unii, la tine cum e când fulgeră?

La tine cred că plouă uneori și nu-ți mai bați capul cu așa ceva și foarte bine faci. La mine tot cu popi. Încă există popii, care încă vor bani ca să vorbească de tine și de alții. Îi plătește statul să ne asiste. Dar ei mai vor niște bani. Că pula lor, nu ie destui. Că iei funcționează doar pe bază de bani. Banii ie combustibilul lor, nu aerul. Și ie tot mai mulți. Am vorbit și io cu unul. Ca să zică acolo la biserică de tine. Mă rog, am vorbit, în principiu, am vorbit mai mult io. Înțelegi, cred.

Ar trebui să merg la un psihiatru. Și psiholog. Nu eu am decis. Așa trebuie, că cică m-am dilit.

Cezar doarme în patul tău. Când nu-s io acasă. Dar îl las. Se dă jos repede când intru în casă. Dar nu-l cert. Știu că te caută. Încă.

La tine acasă toate sunt vraiște. Am încercat să fac oleacă de ordine. Nu prea îmi iese. Parcă stau toate în calea mea. Le-ai lăsat vraiște, mamă. Te-am certat puțin.

Îmi este dor de tine. Toate parcă-s altfel. Am învățat să plâng. Îți zic. Caut încă sensuri la nonsensuri. Mă enervezi uneori, dar te iert, că și tu m-ai iertat de multe ori. Nici anul care a trecut parcă n-a fost an. Te las cu bine. O să-ți mai scriu. Eu.