9 feb. 2020
  |   Nu sunt Comentarii

Șapte ani de blogăreală, șapte ani de Cezar, îmi vine să plâng

Și nu pentru că mi-am pus ochelarii pe nas de atâtea ori ca să pot scrie ceea ce-mi trecea prin cap. Nu pentru că era să ratez o etapă de la superblog, nu pentru că m-am trezit în dimineți reci și am scris ceva ce mă durea, nu pentru că mi-am lăsat urme și am cunoscut oameni pe care azi îi iubesc, nu pentru că cumva oameni azi mă urăsc pentru scrieri care au adevăr în ele fără ca eu să am vreo contribuție, nu pentru că le-am spus cu ajutorul rândurilor mele ieșiți dracului din viața mea sau bine v-am găsit, nu pentru că stilul meu e tăios și doare și nu e înțeles oricând și de oricine, nu pentru că nu am scris tot ce aș fi vrut să scriu.

Nu, nu din aceste motive îmi vine să plâng, ci pentru că au trecut ani. Iar anii trec din noi, peste noi. Și Cezar a făcut 7 ani. Și fiică-mea a făcut 8 ani. Și mama a făcut 88 de ani. Și tata a murit. Și sora și alții. Ne scurgem odată cu timpul.

Îmi iubesc blogul. Am adunat în el istorie, empatie, ură, destin (în care nu cred), stări, nopți și zile, durere, fericire, chin, așteptări, bucurii, prietenii, dușmani.

Am fost criticat, adulat, schingiuit, recunoscut, așteptat, încorsetat în dogme și mai ales pus la zid pentru că nu mă aliniez la standarde. Voi fi la fel. Nu mă schimb. Timpul a trecut. Mă resimt. Am trecut prin multe și probabil că voi mai trece. Sunt încă aici. Încă nu plec din viața voastră, din viața mea. Îmi place aici și vreau să mai stau. Îmi doresc să mai stau.

Cezar, blogul meu, vechiul meu aparat foto, dorințele, mama, prietenii, locurile mele dragi, încă mă vor. Așa că o să mai stau pe aici. O să vă mai incomodez câțiva ani. Îmi cer scuze dacă vă deranjează.

Am momentele mele pe care încă nu le-am descris. Eu sunt un altfel de blogger. Nu scriu dacă nu am zvâc. M-am testat. Știu când simt și când nu simt. Nu zvâcnesc oricum și oricând. Sunt somnoros, rău la somn, ocup tot patul, mă ridic când vreau și mă las jos doar dacă așa trebuie. Am multe calități, descoperite de mine, dar le țin pentru mine. Momentan. Ce-ați putea face voi cu calitățile mele?

A, și încă ceva, mulțumesc, mamă, Diană, Cezar, Mării, Sorana, astre.

Când oi mai fi nervos, înseamnă că m-am enervat. Mă calmez destul de repede, dacă știi cum să mă iei. Iar dacă mai vrei să-mi faci cadou de ziua mea ardei iuți, caută furnizorul potrivit. Acum vă las. Ne mai citim. Să avem trăiri fericite, scrieri frumoase și ani mulți culminanți. Vă mulțumesc că mă citiți și sper să vă spun tuturor la mulți ani și peste 100 de ani. Eu.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.