26 oct. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

N-am ştiut, eu sunt neştiutorul Ministerului

Un viceprim-ministru se legăna pe o pânză de paianjen şi pentru că nu se rupea a chemat şi-un poliţist. Doi! Doi poliţişti se legănau în coloana oficială şi pentru că nu se spărgea au mai chemat un poliţist. Trei! Trei poliţişti se legănau…

Îţi aminteşti de acest cântec? Schimbi puţin versurile şi ai tabloul complet cu Oprea şi poliţistul care a murit dând cu motocicleta într-o groapă.

Acum câteva minute iese Oprea plin de sentimente umane şi cu condoleanţele la vedere şi face declaraţii „responsabile”. Şi ca să nu se-npleticească-n vorbe pline de semnificaţie citeşte direct de pe hârtia cu vorbe grele.

Măi nenea Oprea, matale chiar ne crezi pe toţi proşti? Ai venit cu praful de pe tobă şi ni l-ai suflat în ochi sperând să rămânem nevăzători în faţa trebuşoarelor făcute de mătăluţă?

Omul Oprea zice că el n-a ştiut de producerea accidentului. Dar dacă ştiai în timpul în care se producea accidentul puteai cumva matale să mai faci ceva? Nu de alta, dar e bine de ştiut pe viitor.

Şi uite aşa, omul, pardon, elefantul, se încăpăţânează să se legene mai departe pe scaunul de la Ministerul Afacerilor Interne, încercând să plece, atunci când va pleca, basma curată.

Totuşi, mă văd nevoit să repet, şi o spun din poziţia de simplu cetăţean al acestei ţări: nu groapa se face vinovată de moartea acelui poliţist, ci noi toţi, începând de la cel mai neînsemnat cetăţean al acestei ţări şi terminând cu Preşedintele în persoană. De ce? Pentru că alegem politicieni incompetenţi şi mai apoi le-o sugem timp de patru ani fără să crâcnim, pentru că politicienii doar fac declaraţii politice, pentru că poliţia se face că-şi face bine treaba într-un climat anormal, pentru că gropile din asfalt sunt un mare Normal în peisajul acestei ţări, că pe Dorel îl doare fix în cur că groapa din asfalt poate ucide oameni, pentru că, pentru că… Vrei să vezi cum arată un Drum Judeţean? Priveşte aici. Un elefant se legăna…

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.