O cred, o spun și-o susțin cu tărie, foarte mulți agenți din cadrul Poliției Locale (cel puțin din organizația Municipiului Hunedoara), în marea majoritate a timpului lor, sunt neam de… Citeşte articolul
Așadar, ajung cu Cezar la doctorul veterinar. Noi eram pregătiți pentru operația estetică la ochiul stâng al ciobănescului, eu nu eram însă sigur că și patrupedul știa ce-l așteaptă. Trebuia,… Citeşte articolul
Cea mai prostească întrebare care mi-a fost adresată de foarte multe ori, în timp ce mă plimbam cu ciobănescul pe stradă, a fost/este asta: Vai, ce câine frumos, mușcă? De… Citeşte articolul
Așa cum spuneam în prima parte a acestei povești, cea a lui Cezar, așteptam cu nerăbdare să sosească… Cezar, din Ungaria. Prietenul meu de la Oradea a plecat după el… Citeşte articolul
Încep povestea lui Cezar la ceas aniversar. În data de 12.12.2015 ciobănescul meu a făcut 3 ani. La mulți ani, Cezar. Așadar, începutul toamnei lui 2012. Tocmai primisem 200 de… Citeşte articolul
Și câinilor le cresc dinți, nu-i așa? Dar și pe ei îi dor gingiile când le cres dinții, nu-i așa? Bun. Păi atunci trebuie să-i înțelegem atunci când simt nevoia… Citeşte articolul
Îmi iau ciobănescul şi mă duc la firma unde lucrez. Ajuns acolo, înainte să intru, îl las să facă un pişu şi să mai miroasă noutăţile apărute prin preajmă. La… Citeşte articolul
Când am văzut prima dată vietatea pe care o poţi admira şi tu în fotografia de mai jos trebuie să recunosc că am simţit fiori pe şira spinării. Este vorba… Citeşte articolul
Când o fufă tânără şi proastă nu doarme noaptea pe la 12 şi pe lângă ea şi un cartier întreg stă cu ochii beliţi în tavan, aplici metoda “dute, dute… Citeşte articolul
Foarte multe familii şi-au luat câine de companie. Fenomen care ne arată că românii (nu doar ei) sunt din ce în ce mai singuri sau că la masa unde mănâncă… Citeşte articolul