Ultima redută, este despre tine, cu furia dacilor

Nu-s venit de pe marte, am și eu tare. Am cerut să facem o soartă mai bună, că se înclina. Te uitai la cerul din beci. Eu râdeam pă vremuri. Râdeam, dar nu era al nostru. Clinteam, dar era o glumă. Vorbeam singur. Monologam, desigur. Apoi, mai apoi, m-am ofuscat, din nervii nervoși.

Să tremure nervii, că cică suntem oameni, bine. Să muncească alții, eu m-am săturat. Râzi ca vaca la barieră cu alții, noi ne-am săturat, nu te mai privim în ochi, ca pe o moarte în fașă.

Moartea unui suflete nu-i prăpăd. Am sperat, prea mult, să stai, dar ai ales să mori, definitiv. Lăsând, mușcând din mine. Am fost trudă și redută, crescut tâmpit, dement. Ne vedem într-o altă repriză, că aici n-ai câștigat nici tu. Io, încă caut scobitori ca să opresc tumoarea, că dacă se urnește la vale, ie bai. Dar fără pripă, că știu că gheonoaia îi p-acilea. Gheonoaia fiind tu.