3 mart. 2016
  |   Nu sunt Comentarii

Un calmant, vă rog, că sărutul doare uneori

Mi-am adus aminte de momentul când am sărutat prima dată o femeie care mi-a oferit pentru prima dată fiorii iubirii. Eram un zombi. Asfaltul pe care pășeam părea (deși era zgrumțuros) un nor pufos interminabil. Brusc termenul de oboseală nu mai exista pentru mine. Pe planetă exista o singură femeie. Eram trezit de o singură femeie, mă culcam cu o singură femeie. Îmi părea că deși sunt încă pe pământ am ajuns în rai (în acele vremuri credeam încă în rai și-n iad).

Fiecare gând conținea cel puțin o dată ceva din situația primului sărut. Credeam că scriu scrisorile de dragoste care l-au depășit cu mult pe Eminescu. Credeam că voi trăi veșnic, eram convins că m-am născut exact în perioada în care nemurirea vizita România.

Acel sărut mi-a deschis mintea și ochii, drumul spre ceea ce sunt și cred astăzi. Planeta asta părea cel mai frumos loc din univers (poate că încă mai este). Între un sărut și altul tânjeam, salivam, visam, trepidam. Iar tremurul vocii și apropierea de buzele care mi se dăruiau însemnau viața însăși în adevăratul sens.

În vremea aceea credeam că pot să mă duc până la capătul pământului pe jos fără să obosesc, dacă la capătul drumului mă aștepta femeia pe care o iubeam, femeia care îmi oferise primul sărut, care mă cucerise definitiv.

Numai că lucrurile nu stăteau chiar așa cum credeam eu. Acel sărut s-a întors împotriva mea. M-a lovit, pe neașteptate, exact când mierea de pe buzele mele părea mai dulce ca oricând. M-am ridicat. Dar nu am mai fost același. Mi-am dat seama că trăiesc într-o lume diferită de a mea.

Așa că singurul sărut care durează o veșnicie și e la fel mereu este cel al morții. Iar până îl vei primi pe acela singurul sărut care contează cel mai mult în viață este cel al părinților, chiar dacă e doar pe obraz, pe frunte și poate uneori și pe buze.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.