Vinul moșului în butoiul babei sau varianta proasta pulii în chiloți de tablă

Stăteam, așa, în fotoliul meu arhaic, primit de la o iubită care m-a crezut zvâcnit, prea zvâcnit, cu mâini împreunate, obosit de lumea asta prea mizeră, ostoită încă din fașă de oropsiți, de osânde, de osândiți, cu gânduri împrăștiate la ce-am făcut și n-am făcut în viața asta. Și, cum stam eu așa, ca un Creangă atârnat în cireșul copilăriei mele, mi-am adus aminte de-o poveste pe care mi-o împărtășito un prieten. Poveste despre vinul moșului și butoiul babei. O poveste adevărată, pe care, noi, smartfoniștii, probabil, cu greu o înțelegem.

• Băh, zice prietenașul meu, bunicul meu avea vin. Mult, uneori. Dar, nu era al lui.
• Băh, zic, cum dracu bunicul tău avea vin dar nu era al lui? Păi, avea sau nu avea?
• Avea, zice, insul, dar nu era al lui!
• Băh, tu mă iei de idiot?
• Nu, zice omul cu bunic și vin. Bunicul avea vin, mai zice, numa` că vinul era în butoiul bunicii, copii mari fiind bunicii.
• Mirobolant bunificat, cum dreacu bunicul tău avea vin dar nu era al lui? Pentru că, zici tu, vinul bunicului era în butoiul bunicii? Pula mea, bunica ta nu stătea cu bunicul tău? Nu erau luați, mno, căsătoriți? Stăteau separați, se urau, citeau separat fata moșului și fata babei? Ce dreacu vorbești acolo?
• Bunicu o iubea pe bunica. Până la vin. Butoi, mă rog.
• Atunci ce căcat tot vorbești acolo. Bunicu avea vin dar n-avea, că era în butoiul lu` bunica! Bunica ta nu era în aceeași casă cu bunicul?
• Ba da.
• Și bunica ta nu trăia cu bunicul?
• Ba da.
• Erau căsătoriți?
• Da.
• Păi și butoiul și vinul nu erau ale amândurora?
• Ba da.
• Păi și cum bunicul tău avea vin dar nu era al lui pentru că era în butoiul bunicii?
• Ca la proști.
• Proștii ie olteni, uneori? (scuze de comparație)
• Uneori nu, uneori da.
• Băh, unde își ținea bunicul vinul?
• În butoi.
• Al cui?
• Al bunicii.
• Butoiul bunicii?
• Da.
• Butoiul vinului?
• Ce bunic?
• Băh, vinul butoiului! Nu, măh, bunicul era la bunica?
• Și bunica era dată, era al bunicului?
• Da.
• Păi și al cui era vinul bunicului?
• Al bunicii, că era butoiul ei.
• Păi și cine l-o făcut pe butoi?
• Bunicul.
• Deci, bunicul, își ținea vinul într-un butoi făcut de el și stătea și cu bunica, da?
• Nu.
• Cum nu?
• Așa.
• Sărițar sarmalele din străchini de paști și de arsenie, lămurește prostu`, pe uncheș l-am ucis cu pochemoni, că nu înțeleg, boul pământului.

Implicit, desigur, povestea a continuat. Creangă, scoarță lată cu ghivent schelălăit, o coti, stângaci, la dreapta. Că în mijloc era nuntă și se murau proaste. Toate erau acolo. Strânse la sfat, într-o mare dilemă. Unii, mai împrăștiați, culegeau jumări. Alții, cu tămâia-n cur, croșetau altare, cu popi cu tot. Apoi o venit și Ion.