Visam, iar

Un vis. Atât. Cu răni cu tot. Ai avut surghiun, azi-noapte parcă îți rodeai unghii, eu parcă te rugam să-mi cucerești răsăritul. Mi-ai spus sec, încă mai mor. Apoi te-ai reapucat, de dăți cu noi, cu tine, și de surghiun. Apoi era aproape Crăciun și tu te nășteai. Într-un decembrie cu ciucuri. Și răni, mama ta, îți tot lingea răni. Și-am apărut și eu. Restul, mai apoi, a fost istorie. Am încercat să te adun. Erai prea împrăștiat. dojeneai, parcă îmi spuneai să mai tac. Nimicul îți era sprijin. Și mama mea te privea, uimită, descătușată. Tu doar stăteai. Cu surghiun, cu tot. Apoi, veniră zorii și m-am trezit. O clanță își ruginea încă o bucată de corp, doi păienjeni torceau cămeși ucigătoare.

Apoi veniră zori și toți stăteam bătuți în cuie.