Vorbe din prosopul tău cu sânge și din nopțile de după (3)

De mic, de când erai cât mâna mea, ai început, cumva, să-mi fi pavăză, să mă aperi, de orice, de oricine ar fi încercat să fie rău cu mine. Ai avut instinctul unui câine protector până la sacrificare. Ai fost pașnic, inteligent, parcă ai fost născut să deosebești la maxim binele de rău. Dar când răul insista să se instaleze și să-ți invadeze teritoriul te transformai. Îți mulțumesc, prieten drag. Te-am învățat că violența nu-i bună și tu ți-ai însușit lecția cu înțelepciune, oferind de multe ori exemple pentru oameni.

Mi-ai păzit spatele, n-ai fugit la greu și mereu, pe drumurile noastre, ai ales să cercetezi cărările și să faci cale întoarsă, chiar dacă erai istovit, pentru a te asigura că sunt, că vin și eu, că încă exist.

Ultima dată am fotografiat cu tine prin preajmă, știind că-mi ești, că sunt în siguranță, cu privirea ta pe undeva pe lângă mine, ațintită spre mine și spre orice. Mulțumesc, prieten drag.

Aveai o privire care năucea, dar fără să intimideze. Unii spuneau că ești fioros, dar ei nu-ți cunoșteau sufletul. Și i-am iertat, amândoi, când te-au învinovățit pentru nimic. Când priveai, priveai, încercând să înțelegi.

Desigur, ți-ai găsit, cândva, și-o iubită. E moartă și ea, azi. De mai mult timp. Poate o să vă întâlniți, poate o să alergați din nou unul după altul, ca niște nebuni frumoși. Eu îmi doresc. Tu caută, poate ești căutat deja. Și nu mai fi timid. Știu, erai un gentleman, ai avut respect pentru iubita ta, ai vrut să vină totul fără abuz sau putere.

Trebuie să-ți spun și asta. Când te-ai născut erai cel mai urât dintre frații tăi. Cel puțin așa păreai. Acesta a fost motivul pentru care te-am ales. Cer iertare că te-am smuls dintre ei și de lângă mama ta. După ce am făcut asta am încercat să-ți fiu totul, și mamă și tată, și frate și soră, și prieten, mai ales. Dacă am reușit nu trebuie să-mi mulțumești, dacă nu am reușit, cer iertare, m-am străduit, atât am putut.

Ți-am adorat alura, alergatul tău aparte, inteligența, felul tău de a-mi spune n-am chef dar fac, că te iubesc. Când erai mic, cu o ureche bleagă, erai ca un prinț al lupilor din pădure. Păreai un răsfățat. Când ai devenit matur, pășeai cu putere pe fiecare petec de iarbă, emanai puterea unui lider care a putut cândva să ție în frâu o haită de semeni. Mă înclin și-ți mulțumesc, Cezare, pentru că m-ai făcut să fiu mândru că ți-am fost prieten.

Și pe asta trebuie să ți-o spun. Ai fost modelul meu preferat. Mi-ai lăsat sute de fotografii. Când te fotografiam mă făceam una cu camera foto, fiecare reușită mă înălța, îmi dădeai curajul unui învingător, ca să continui, chiar dacă știam că o să vină vremea să vorbesc despre asta în lipsa ta.

Pot să scriu povestea ta, a noastră, pentru că încă am ochii minții vii, și o s-o fac, prieten drag. Îmi este dor de tine, și-aș mai vrea să-ți scriu, dar acum o să te las să te odihnești. Să-i transmiți iubitei tale salutări și pace. Să dormi liniștit, Cezare.