Am luat hotararea sa ma adresez si eu unei banci pentru a obtine un imprumut<\/strong>. Nu ca sa fiu si eu in rand cu lumea (nu ai credit la banca, nu existi), ci pentru ca nevoia m-a obligat sa recurg la aceasta optiune. In sfarsit, una dintre bancile inca in viata ma declara eligibil sa devin un proaspat indatorat. Ma bucur de viitorul meu statut social, beau o apa plata pentru asta si incep sa demarez procedurile, respectiv ma inarmez cu rabdare si incep sa completez la hartii si formulare standard.<\/p>\n
Pentru ca aveam nevoie rapid de bani cash, ma misc repejor si cu talent si in trei zile intocmesc dosarul care urma sa ma integreze si pe mine in marea comunitate a oamenilor datornici la banci. Trebuie sa precizez ca viitorul meu creditor nu este chiar o banca, ci o Casa de Ajutor Reciproc<\/strong> care a reusit sa supravietuiasca tranzitiei prin \u201cbunavointa\u201d unor bastani cu bani curati. Dar sa ma intorc la proceduri.<\/p>\n
Cotizatia mea la CAR-ul cu pricina se ridica la circa 2.500 de lei. Bani bunicei, poti sa faci o inmormantare crestineasca cu tot ce trebuie, inclusiv cu o bocitoare mai saraca. Ca sa obtin imprumutul, pana la de trei ori suma cotizata, am nevoie de doi giranti, de preferat pensionari, salariatii sunt dubiosi, imi lasa de inteles cucoana responsabila cu privitul urat de la ghiseu. Bun, doi pensionari am gasit, dar am preferat sa apelez la doi salariati. Le dau adeverintele la semnat. Il iau pe primul de brat, il duc la ghiseu si distractia incepe.<\/p>\n