Statea pe-o banca, trista. Se uita la oamenii care treceau prin fata ei, grabiti sa ajunga la caldura caselor lor. Frigul facea sa-mi inghete mana pe aparat. Am incetat sa mai privesc la luminile colorate care prevestesc sarbatoarea Craciunului. M-am apropiat si am observat ca era imbracata nu de sarbatoare, nu avea nimic care sa straluceasca pe ea. Era pregatita de strada, de frigul din strada, pregatita sa intampine negura si singuratatea noptii, neasteptatul imprevizibilul si oboseala care urma sa vina din nou. Nu-i vedeam chipul si chiar mi-am dorit s-o privesc in ochi.<\/p>\n
– Imi dai voie sa-ti fac o fotografie, am intrebat chipul ascuns intre multe fulare si caciuli?<\/strong> M-am aplecat si am apasat cu degetul inghetat pe butonul declansator al aparatului foto. Apoi am privit pe ecran. Ochii acelui chip erau calzi, in ciuda starii de fapt si mai ales a frigului care iti patrundea incet, incet in oase.<\/p>\n
\n – Da, am auzit din intuneric.<\/strong><\/p>\n