Declar ofensivă totală populismului, zice Grijideanu, ăstora care l-au ales, unicul candidat, cu 99,1% în cârcă, decisiv băiat

Nea Grindeanu, vasilică șeicaru, trenci cu ștaif prin casa neamului neterminată, are liber la scârbiciul de top în Pasă că De (traducere liberă, PSD), ie ales de doar 3000 de oameni fix președinte în cel mai controversat oportunist (pentru unii) partid din România, a fost pus acolo ca să se contreze cu liberali, deși, Frankenstein, a murit, totuși, neîncarcerat, necondamnat, brusc.

Ce zice prima dată omul de la scîrbici, Grindeanu: ”declar ofensivă totală populismului”. Bă, ești prost! Io nu sunt influensăr, io TE-AM AUZIT. hAI SA TRDUCEM căcatul pe care l-ai aberat.

Expresia „ofensivă totală a populismului” se poate traduce în engleză astfel:

👉 „the full-scale offensive of populism”
sau, mai liber,
👉 „the all-out assault of populism” / „the total onslaught of populism”

În română ie grele

Toate transmit ideea că populismul a lansat o atacare intensă și generalizată, o mișcare agresivă și cuprinzătoare asupra societății, politicii sau valorilor democratice.

Doi

Populismul a lansat un atac intens și generalizat.

• Atacare este substantiv abstract derivat de la verbul a ataca, dar se folosește rar în contexte politice sau publicistice.
• În schimb, substantivul atac este preferat în limbajul comun și jurnalistic, mai concis și mai natural.

Mai încolo…

• Populismul a declanșat un atac intens și generalizat asupra valorilor democratice, subminând încrederea în instituții și transformând frustrarea publică în instrument politic.
• Populismul contemporan se manifestă printr-un atac sistematic, intens și generalizat asupra ordinii democratice liberale, vizând delegitimarea elitelor și erodarea consensului instituțional.

Ofensiva populismului – atacul generalizat asupra rațiunii și democrației

În ultimul deceniu, populismul nu mai este doar o tendință marginală a discursului politic, ci o forță dominantă care modelează percepțiile colective, schimbă agende guvernamentale și alterează chiar felul în care înțelegem democrația. Ceea ce cândva părea o simplă reacție de moment la crize economice și sociale s-a transformat într-o ofensivă intensă și generalizată asupra valorilor fundamentale ale societății moderne, respectiv, adevărul, responsabilitatea și încrederea.

De la discurs la asediu

Populismul nu se mai mulțumește să critice elita. El ocupă spațiul public, transformă totul într-o arenă unde emoția bate rațiunea, unde simplificarea devine virtute și complexitatea e privită cu suspiciune. Se vorbește despre poporul pur și sistemul corupt, despre noi și ei, despre trădători și patrioți. În acest limbaj al urii rafinate, adversarul politic devine dușman, iar orice critică devine conspirație.

Astfel, populismul lansează un atac metodic asupra discernământului, forțând publicul să aleagă între loialitate și luciditate. Iar când mulțimea alege emoția, ie bai, democrația pierde teren.

Să crezi ce vezi, dă-i poporului televizor

Cea mai mare victorie a populismului nu e electorală, ci psihologică. Televizat, că-i fain. Erodează încrederea în tot ce înseamnă autoritate legitimă, presa, justiția, educația, știința, restul ie desigur. Într-o lume în care fiecare adevăr are un contra-adevăr pe rețelele sociale, manipularea devine simplă, iar minciuna un instrument de guvernare.

Din această cauză adevărul devine o chestiune de opinie, iar faptele un obstacol care trebuie reinterpretat. Populismul prosperă exact acolo unde oamenii sunt obosiți, dezamăgiți și dornici de explicații rapide.

De la promisiune la dominație

Promisiunea populistă este mereu aceeași, vom reda puterea poporului. Dar, paradoxal, odată ajuns la putere, populismul o concentrează în mâinile unui singur om sau ale unui cerc restrâns. Devine un regim al voinței colective reinterpretate de un lider providențial (Grindeanu), o futem de amiază, noaptea, altfel. Sub această mască a democrației directe se ascunde tentativa autoritară de a controla societatea prin emoție și frică.

Astfel, populismul nu mai atacă doar instituțiile, ci însăși ideea de responsabilitate individuală. Când vina este mereu a altora, nimeni nu mai e vinovat de ceva.

Rezistența prin luciditate

În fața acestei ofensive generalizate, rezistența nu poate fi una violentă, ci intelectuală și morală. Într-o epocă a sloganurilor, gândirea critică devine formă de curaj. Într-o lume a emoției colective, calmul devine act de rebeliune.

Societățile nu pot supraviețui doar prin indignare, ci prin refuzul sistematic de a accepta minciuna confortabilă. Când populismul atacă cuvintele, trebuie să le redăm sensul. Când populismul falsifică idealurile, trebuie să le restituim demnitatea.

Populismul este, în fond, un simptom al fragilității democrației, nu cauza ei. Dar dacă nu e recunoscut și contracarat, devine o boală cronică. Atacul său intens și generalizat nu se duce cu arme, ci cu vorbe, cu iluzii, cu promisiuni.

Asta este Grindeanu