Orgia de după ziua mea – sau cum se dezbracă respectabilitatea la miezul nopții

După ziua mea de naștere nu urmează mahmureala. Urmează orgia. Nu cea din manualele de morală panicată, ci orgia românească, aceea în care se înfrățesc paharele, ideile, vocile ridicate și adevărurile spuse prea târziu, cu dârzenie. O orgie de cuvinte, de amintiri, de râs cu spume și promisiuni făcute pe colțul mesei, cu șervețelul pe post de contract.

A doua zi după la mulți ani cad măști. Tortul e mâncat, lumânările sunt stinse, politețea e evacuată. Nimeni n-a făcut sex, toți au ascultat Metallica, Nothing Else Matters, începe marea dezlegare la limbă. Toți devin specialiști în viața mea, în viața lor, în viața țării și, mai ales, în cum ar fi trebuit trăită viața altora. E o orgie de sfaturi gratuite, în care fiecare oferă ce n-a folosit niciodată.

Pe masă se îngrămădesc sticlele ca argumentele într-o dezbatere televizată, multe, gălăgioase, contradictorii. Fiecare pahar e un microfon. Fiecare toast e o candidatură. Se votează cu aplauze, se demite cu ironii, se reinstalează speranța la fiecare rundă. Democrație pură, dar cu gheață.

În colțul camerei, cineva își dă jos vârsta ca pe un palton vechi și declară că de mâine începe viața adevărată. Altul își pune tinerețea pe repetat și povestește aceeași întâmplare pentru a treia oară, convins că abia acum a găsit formularea perfectă. E o orgie de reluări, de ”mai ții minte?”, de „ți-am spus eu”, de „să vezi ce facem”.

Râsul izbucnește în rafale ca vacile la barieră. Nu pentru că glumele sunt bune, ci pentru că tăcerea ar fi prea sinceră. În orgia asta, sinceritatea se consumă cu măsură, câte o confesiune mică, cât să încălzească atmosfera, urmată imediat de o poantă, ca să nu ardă prea tare. Cineva plânge scurt, cineva aplaudă, cineva comandă încă o rundă. Emoțiile se amestecă fără etichetă, și Nothing Else Matters.

La un moment dat, orgia atinge apogeul, se fac planuri mărețe. Cărți care vor fi scrise, drumuri care vor fi bătute, prietenii care „nu se vor pierde niciodată”. Toți cred. Nimeni nu notează. Este o orgie de viitor, consumată integral în prezent.

Spre dimineață, rămân urmele, pahare obosite, scaunele ușor strâmbe, ideile căzute sub masă. Respectabilitatea se întoarce timid, ca un vecin care a auzit muzică tare și acum întreabă dacă s-a terminat. Da, s-a terminat. Până la anul.

Pentru că adevărul e simplu, după ziua mea nu se întâmplă nimic indecent. Se întâmplă doar ceea ce se întâmplă rar și ar trebui să se întâmple des – o orgie de viață trăită pe față, fără filtru, fără protocol. Iar asta, oricât ar strâmba din nas moraliștii, e cel mai decent exces posibil. Punct. Acum mă întreb unde-i iubita mea, și mă uit la Pretty Woman. Glumesc.