Vorbe din prosopul tău cu sânge și din nopțile de după (10)

aș putea să scriu neîncetat, la nesfârșit, dar, oricum, nu-mi este permis, dar, oricum, nu aș termina toate cuvintele inventate pentru un prieten minunat care mi-ai fost, dar, oricum, nu am alfabet suficient să descriu stările pe care le-am trăit cu tine

oricâte stări de fără tine îmi tot acord, revin, cumva, la tine, căderea nu-i suficientă, tresar cu tine plângând

îmi plâng, încă, Cezare, anotimpurile cu tine, trompetele toamnei, scârbavnice, scâncesc, ca nebunele, de după augustul fatidic, vor să mă impresioneze, să-ți mintă lipsa și scrijelesc în pereți de căutări cu tine, asediați, încorsetați, introspectați, analizați

ți-au furat și medalia de bronz, de frumusețe, de pe mormânt, Cezare, tu poți să-mi dormi, prieten și fără ea

bradul tău, pe care l-am adus când ai murit, crește liniștit, în geamul dormitorului nostru, își pregătește rădăcinile, își face intrarea pentru întâlnirea cu tine

să știi că sunt obosit, muncesc mult, ajut oameni, Diana sa scrântit, încă îmi spun unii Cezar, dar Ragnar este noul meu nume, și Ștefan

nu mai plâng, Cezare, cum plângeam, vreau să te știu bine, deși aș fi preferat să te știu aici, cu Crăciun și cu sarmale, să mâncăm diverse

au fost niște pisici prin casă, care ți-au luat urma, nu te-am trădat, a venit Florinda cu Tom și, mai apoi, a apărut Sofia, atârnată într-un gard viu, nu puteam s-o lăsăm acolo, acum ie vie și ie șefă la Brăila, că Florinda a plecat ca hoții

n-am mai fost, Cezare, prin păduri, pe drumuri neștiute, n-am mai fost iarna, noaptea, nici măcar ziua, Cezare, pe dealul celor cinci enigme, Dealul Sânpetru, de acolo ai văzut prima dată Hunedoara, de sus, era impresionantă, ningea și nu-ți păsa, te scuturai de zăpadă și priveai, înălțimea părea derută, dar nu te dezlipeai de puzderia de lumini desfășurată cu desăvârșire în fața ta

a murit și mama Dianei, s-au sinucis unii, Corina s-a îngrășat, la castel mai vin unii, prietena ta, Cami, vorbește doar când o sun, aș fi vrut să mai fi de când muncesc într-un spital

am văzut Sighișoara, Cezare, cu Florinda, fix de ziua mea, nu știu de ce m-am enervat atunci, dar tu știi că eu nu reacționez dacă nu sunt provocat, îmi place Sighișoara, prin centrul istoric doar acordeoane lipsesc, m-am însemnat pe o terasă, care, cred c-o să rămână terasa mea și-a Florindei, în memoria mea definitivă

și pe deal, la noi, am stat cu cortul, cu Florinda, și-a venit vântul, unul urât, de-am crezut că ne ia cu totul, eram cu cel mai mare, am ancorat la greu, Florinda speriată, știam că nu mă lași, și-am făcut și fotografii fantastice pe deal, pe deal, la apus, îmi vine să plâng că nu erai să vezi deruta dintre soare și lună

prin bloc ie liniște, am și trotinetă, babele mocnesc, crestează câte-un ic, trompetează unii, pe ici și colea, în rest, se duc, vin toți spre tine

io cu filme când sunt, sunt singur și poate o să vreau un suflet, poate unul mic, să nu-mi mai încerce crunta fire, unul vânat, deschis la viață, cu ochii mari, care să mă vadă, să soarbă viață și să chițăie

te-am pus pe tik-tok, cântă trompete pe acolo ca la Stan și Bran, nimic normal, harmonici ca la nebuni, rucsacul tău este la mine, îl aduc eu