Vorbe din prosopul tău cu sânge și din nopțile de după (9)

de când ai murit, nu-mi găsesc, nicicum, nicidecât, cuvinte, sunt olog la vorbă, cristoșii parcă-s în vacanțe. îmi car colecția de amintiri cu tine și mă tot rostogolesc, spre azi, spre mâine

m-am vindecat, puțin, Cezare, am reușit să nu te mai văd bolnav

o sa-ți pierd urma, pentru că și eu mă-n-drept spre tine, dar colecția cu amintiri o am

la mine ie grele, nu stau blânzi, se bat ca chiorii, vor nucleare, de parcă ie o chestie cu prea multă liniște și ie nervoși pe ia

acolo ie la fel, William Shakespeare ie tot mort, mama, la fel. Io mă străduiesc, poate te bântui, noaptea asta

n-am înțeles de ce ne tot huiduim, probabil de la vikingi se trage ura, că-n rest suntem prea calmi