Bă, tu știi ce mișto ie să bei bere lângă un președinte de țară, toate ie reci

Vorba unui prieten pe care mi-o tot vâră sub nas nu-i valabilă orișicum, ai găsit cheia de la trotinetă exact ultima dată. Mai există o ultimă dată. Dar, scuze cer, aici ie vorba de președinte de țară.

Am muncit ceva ca jurnalist în țara asta și am stat cot la cot cu unii dintre președinții aleși ai României. Unii, șucari, alții incocenți, creduli, în afară de Iliescu care să vrea gropar de președinți de stat. Români.

Băh, de când cu eliminarea celor doi cu proceduri exacte de clismă, cg și gc, parcă respir mai bine. Îi văd în agonie și parcă îmi vine să-mi curtez credințele din anii… Bă, parcă s-a ușurat țara de cocalari și maneliști.

C(o)locăie autostrăzi de furnici care parcă (s)funt fericite că trudesc. ScÂrțâie coaja pă albii lui Păunescu, parcă și cotrobăitul ie mai cu ștaif, și sepepiștii au început să capete culoare.

Bă, ne plouă de ceva luni, dar parcă am început să fim din nou mai vii. Am io impresia sau România ie parcă din nou prin cărți? De câțiva ani, România, își tot caută oameni care s-o ducă înspre culmi.