Bolojan și merele de aur, lecția dură a administrației cu bisturiul

Ilie Bolojan a devenit, fără doar și poate, un simbol al administrației locale din România. Nu pentru că ar fi inventat vreo filozofie nouă a guvernării, ci pentru că a avut curajul de a aplica, fără menajamente, măsuri care în alte orașe ar fi fost considerate sinucidere politică.

Din Oradea, iar mai nou și din Bihor, Bolojan a făcut un adevărat laborator al austerității aplicate cu sânge rece, dar și al investițiilor vizibile, palpabile.

Un funcționar public nu se angajează cu vacanță pe viață

Ceea ce îl diferențiază pe Bolojan de restul primarilor și președinților de consilii județene este faptul că nu se ascunde în spatele scuzelor. A tăiat fără ezitare posturi din aparatul bugetar, a restructurat instituții, a pus capăt risipei cu festivaluri și evenimente cultural-artistice inventate doar pentru a stoarce ban public de la vaca poporului.

La doftor mucii reprezintă o problemă

Mulți au strâmbat din nas, mulți au suferit când combinațiile s-au evaporat, dar realitatea e că în urma lui Bolojan au rămas proiecte terminate, străzi asfaltate, clădiri reabilitate, parcuri industriale funcționale. Ie proști prin toată țara, uită-te și la cel de lângă tine, care vorbesc singuri și spun că ”dă doamne să plece guvernul Bolojan, să vină iar bani cu nemiluita”. Ie reduși, nediagnosticați.

Scuipă, dar să știm ce ai în gât

Criticii lui Bolojan spun că administrația lui e una cu mâna de fier, lipsită de ”delicatețea” negocierilor sociale, că în goana după eficiență lasă prea puțin loc umanului. Există nemulțumiri reale, profesori de la școlile de arte, actori de la trupe locale, funcționari concediați, toți povestesc partea lor de suferință, fără să vadă întregul. Trebuie să epatizăm cu ei. Și e legitim să se întrebe unii: merită eficiența dacă sacrifică diversitatea culturală și confortul oamenilor? Aici e de discutat, mult.

Să te faci că administrezi ban public pe stat la stat

Pe de altă parte, nu putem ignora faptul că Bolojan a arătat ceva simplu: dacă tai din grăsimea unui aparat bugetar supraponderal și direcționezi resursele către infrastructură și dezvoltare, orașul începe să respire. Oradea e azi un exemplu rarisim în România – un oraș care s-a schimbat radical în ultimii 15 ani, devenit reper urbanistic și administrativ.

Să nu ne băgăm singuri degetul în ochi

Editorialul acesta nu e nici o laudă oarbă, nici o condamnare. Este o constatare. Modelul Bolojan arată că administrația publică nu trebuie să fie un cimitir al promisiunilor. Dar el ridică și o întrebare esențială, poate fi replicat acest model, cu aceeași duritate, în alte locuri din România, unde interesele politice, pilele și frica de proteste fac ca primarii să nu îndrăznească nici măcar o reducere de personal?

Succesul lui Bolojan e real, dar nu universal. Dacă România va învăța ceva din exemplul lui, atunci poate, în viitor, vom avea mai puține administrații umflate de funcționari și mai multe orașe în care se vede, concret, că banii publici lucrează pentru cetățeni. Dacă nu, Bolojan va rămâne doar excepția care confirmă regula.