Dați-mi o generație de mame creștine și voi schimba viața lumii – dă Căcălin Horgescu

Ăsta chiar îi dus. Căcălin s-a inspirat din gura dusului și presupusului Sf. Ioan Gură de Aur, care a zis, la un moment dat: ”dați-mi o generație de mame bune creștine și voi schimba fața lumii”. Ie duși. Ambii. Cu alte cuvinte, luăm un mănunchi de babe creștine și le trimitem peste UE, peste SUA, peste Coreea de Nord, peste China, peste toți, că ele, doar ele pot face ordine în ceea ce o privește pă România. Ie duși rău oamenii ăștia.

Citatul lui Horgescu Căcălin vine de aici. Alți idioți, alți perverși. Faza nasoală ie că prostia spusă dă ”dăștepți” ca Căcălin Horgescu prinde la prea mulți care văd doar drobul de sare în cădere. Să spui aberații cu femei creștine salvatoare, sună ca o combinație între predică, slogan electoral și descriere de produs bio de pe raftul din supermarket, care promite mult, pare sănătos, dar nu prea știm exact ce conține.

Mama – unitatea de măsură a salvării universale – made in Căcălin Horgescu

În logica acestui citat, mama devine un fel de super – erou social. Nu mai e doar omul care spală, gătește, educă și ține familia pe linia de plutire, ci devine soluția globală. Crize economice? Trimiteți mame creștine. Războaie? Două mame și o rugăciune. Inflație? Probabil mai multă credință și mai puțin curs valutar.

E fascinant cum, dintr-o dată, responsabilitatea pentru „schimbarea vieții lumii” cade pe umerii unei categorii deja supraîncărcată. Practic, dacă lumea nu merge bine, e clar, nu avem suficient de multe mame creștine sau nu sunt calibrate corect. Ne trebuie un șubler care are demența în expansiune și se numește Căcălin.

Idealul perfect, mamele creștine, dar pentru cine?

Conceptul de mamă creștină este prezentat ca un standard universal, un fel de model de aur. Problema apare când începem să întrebăm, cine definește acest model? Ce înseamnă concret? Trebuie să fie blândă, supusă, tradițională, să facă cozonaci și să voteze corect? Sau e vorba doar de o etichetă vagă care sună bine în discursuri? Eu știu multe mame, care nu-s creștine și care ar putea fi puse la război. Nu de țesut.

Ironia este că, în realitate, mamele – fie ele creștine, ateiste sau pur și simplu obosite – deja schimbă lumea în fiecare zi. Nu prin slogane, ci prin lucruri simple, cresc copii, țin familii unite, muncesc, rezistă. Dar aceste lucruri nu sunt suficient de spectaculoase pentru discursuri grandioase.

Salvarea lumii, varianta de bucătărie

Există o tendință interesantă în discursul public, problemele complexe sunt reduse la soluții simple, aproape domestice. Nu mai vorbim despre politici publice, educație, sănătate sau economie, ci despre valori, tradiții și, bineînțeles, mame.

E ca și cum ai încerca să repari o mașină stricată punând o icoană pe bord. Nu strică, dar nici nu rezolvă problema motorului.

Vinovăția subtilă

Un alt aspect ironic este presiunea implicită. Dacă mamele creștine pot schimba lumea, atunci rezultă că, dacă lumea nu e schimbată, ele nu și-au făcut treaba. E un mecanism subtil de transfer al responsabilității, de la sisteme și lideri, către indivizi – mai exact, către femei.

În loc să discutăm despre politici reale, infrastructură sau educație, mutăm discuția în zona morală și personală. E mai simplu și, desigur, mai convenabil.

Realitatea vs. retorica

În viața reală, mamele nu au nevoie să li se spună că trebuie să salveze lumea. Ele încearcă, de multe ori, doar să treacă ziua, să ducă copilul la școală, să plătească facturi, să aibă un pic de liniște.

Lumea nu se schimbă prin lozinci, ci prin acțiuni concrete. Iar acele acțiuni nu pot fi externalizate către o categorie idealizată.

Mamele creștine, între mit și marketing

Citatul lui Căcălin Horgescu funcționează excelent ca retorică. Sună profund, emoționează, creează o imagine puternică. Dar, ca multe idei grandioase, se prăbușește când o privești mai atent.

Pentru că, în final, lumea nu are nevoie de formule magice sau de generații salvatoare. Are nevoie de responsabilitate reală, de politici coerente și de respect pentru oamenii care deja duc greul – inclusiv mamele, indiferent de eticheta pe care le-o punem.

Și poate, înainte să cerem mamelor să schimbe lumea, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva lumea ar trebui să le ajute, măcar puțin, pe ele.