România în care trăim versus România din postările de pe Facebook

Hai să fim sinceri. Dacă ar veni un extraterestru și ar intra direct pe feisbucul românilor ar crede că a nimerit într-o țară unde toată lumea e fericită, mănâncă bine, călătorește constant și are timp de citate motivaționale. Dacă ar ieși apoi pe stradă, ar cere imediat să fie dus înapoi pe navă.

Pe feisbuc, România se prezintă ca o combinație între Maldive și Elveția, cu un strop de Bali și ceva din Madacascar. În realitate, este vorba de combinația aia clasică între las’ că merge și așa și n-avem ce face.

Pe Facebook,

• toată lumea e în vacanță
• toată lumea are proiecte importante
• nu să există/există războaie
• din cauza lui Bolojan crește prețul la carburanți
• avem președinte un mucușor, dar toți ne scobim în nas, chiar dacă nu suntem olimpici la vreo materie, în special la limba română
• toată lumea e recunoscătoare pentru călătorie, că a fost mâncare bună, restul era surplus

În realitate, pula și pomicultura, suntem cu curechi și barabule, in cap,

• concediul e o dată pe an, dacă prinde bine
• proiectele sunt niște idei abandonate, că ie altceva mai urgent
• recunoștința apare doar după salariu

Și nu, nu este vorba despre faptul că oamenii mint. E mai rău. Este vorba despre faptul că oamenii aleg să arate doar partea aia care îi face să pară bine. Restul? Se ascunde. Se filtrează. Se editează. Exact ca o poză făcută din 29 de încercări. Problema nu e că vrem să părem fericiți. Problema e că începem să credem propria poveste.

Ajungem să ne comparăm viața reală – cu rate, stres, oboseală, nervi, nerecunoștință – cu viața perfectă a altora, care, culmea, e la fel de falsă ca a noastră. Un cerc perfect de minciună acceptată.

Ai observat ceva? Oamenii nu mai spun sunt obosit, nu mai pot, nu-mi iese nimic.

În schimb, spun muncesc la mine, procesul e important, sunt pe drumul meu, eu știu cel mai bine ce este bine pentru copilul meu. Bălării. Apucături de adulți care s-au trezit brusc adulți, cu cultură și știință. Așa se adoarme pulimea, cu aspacardin și taci în pula mea că io am studiat 12 ani.

Sună bine. Dar de multe ori, este vorba doar de ambalaj. Și apar întrebările. Când mai trăim pe bune? Când mai spunem că nu e bine? Când mai recunoaștem că suntem pierduți, obosiți sau pur și simplu sătui?

Am o prietenă care mă toacă la cap să mă las de fumat și de vicii. Nu-mi cunoaște toate viciile dar insistă. O iubesc, un om extraordinar, un suflet fantastic. Dar când îi cer să facă ceva ce foarte greu se face și se obține, un BACALUREAT, se ofensează.

Pentru că ADEVĂRUL e simplu. Nu suntem toți bine. Nu avem toți succes. Nu trăim toți viața aia OAU. Și e în regulă. Dar nu mai pare. aVEM NEVOie de ajutor, de refulare, de feisbuc, de parcă în realitate viața nu mai este ce era. Cum ar fi să ai imprimat timpul tău de viață pe o mână și să depindă de tot ceea ce faci, secundă cu secundă, viața ta, moartea ta, existența ta. Te-ai comporta la fel? Feisbuc ar fi o altă viață? Ce ai alege?

Rețelele sociale au devenit vitrina unei vieți ideale. Dar nimeni nu pune și depozitul în spate – ăla cu probleme, datorii și nopți nedormite, nervi, certuri, oboseală, incertitudine, bagajul pe care îl construiești făcând o meserie, frustrările, credința în ceva ce alții contestă, moartea.

Unii au ales să cânte la violoncel, alții au ales vioara sau tobele, așa sunt stările lor, așa îi asculți și tu, în funcție de stare.

Ironia? Cu cât încercăm mai mult să arătăm că ne e bine, cu atât ne simțim mai prost când închidem aplicația. Rezultatul? Ajungem din nou în realitate.

Poate că n-ar strica, din când în când, să vedem și o postare de genul, azi n-am chef de nimic, sunt obosit, nu știu ce să fac cu viața mea. Aia ar fi, culmea, cea mai sinceră postare. Lumea, de pă feisbuc, exasperată, ar monta tunurile pe tine și-ar spune că fie ești dus, fie că ai corăbii înecate. Panica ar fi prima care ar da târcoale. Toată lumea s-ar raporta la feisbuc. Cum adică, nu ești bine, nu ești cu noi? Noi suntem feibucienii de serviciu, stai cu noi, nu așa. Te vrem aici.

Dar până atunci, rămânem aici, în România reală – și în România din postări pă feisbuc. Două lumi paralele, separate de un ecran și câteva filtre. Dacă te-ai regăsit nu da share. Glumesc. Dă. Poate mai spargem puțin bula asta perfectă.