Simțul curățeniei, între fărașul lui Bolojan și preșurile sub care ascundem gunoiul

Într-o societate în care ne-am obișnuit să ne plângem de mizerie – la propriu și la figurat – apare din când în când câte cineva care vine cu un gest simplu și spune ia fărașul și începe să curețe. Nu cu vorbe, nu cu promisiuni, ci cu acțiuni. Un astfel de simbol a devenit, pentru mulți, Ilie Bolojan – omul care, metaforic vorbind, a intrat în instituții cu mătura în mână.

Dar problema nu este că nu există oameni dispuși să curețe. Problema este că prea mulți s-au obișnuit să trăiască în mizerie și, mai grav, să o ascundă.

Cultura preșului ridicat doar la nevoie

Există o vorbă românească „lasă, bre, că merge și așa ce aia a mea”. În spatele ei se ascunde o realitate mai urâtă, gunoiul nu dispare, doar îl mutăm din vedere. Îl băgăm sub preș. Îl ignorăm. Îl justificăm.

Instituții întregi funcționează pe acest principiu:

• problemele nu se rezolvă, se cosmetizează
• greșelile nu se recunosc, se acoperă
• responsabilitatea nu se asumă, se pasează

Preșul devine astfel simbolul perfect al ipocriziei, deasupra, totul pare curat. Dedesubt, putrezește.

Fărașul ca gest de curaj

Când cineva vine și ridică preșul, inevitabil iese la iveală mirosul. Și atunci apare reacția firească a celor care au trăit confortabil în mizerie, rezistența.

Nu pentru că nu ar vedea gunoiul. Ci pentru că:

• îi deranjează schimbarea
• le e teamă că vor fi trași la răspundere
• și-au construit cariere întregi pe „merge și așa”

De aceea, verbul curățare nu se conjugă la eu să curăț, și nu este unul administrativ. În România. Deși, este unul profund moral. Înseamnă să spui nu mai acceptăm mizeria ca normalitate. Nu mai vrem ca normalul să fie anormal de normal. Nu mai vrei să sărbătorim normalul. El trebuie să fie. Anormalul ie subiectul de presă. Restul ie normalitate.

Jegul nu e doar fizic

Când vorbim despre curățenie, nu ne referim doar la străzi sau birouri. Adevăratul jeg este:

• în mentalități
• în relații de tipul „pile, cunoștințe”
• în indiferența față de binele comun

Este acel tip de murdărie care nu se vede imediat, dar care roade totul în timp. Exact ca gunoiul ascuns sub preș, nu dispare, ci se adună până când devine imposibil de ignorat.

De ce ne deranjează curățenia?

Paradoxal, curățenia deranjează. Pentru că:

• scoate la lumină adevărul
• cere efort
• obligă la schimbare

E mult mai comod să trăiești într-un sistem imperfect, dar previzibil, decât într-unul corect, dar exigent. Curățenia vine cu reguli. Cu ordine. Cu responsabilitate. Și nu toată lumea vrea asta.

Simțul curățeniei ca reflex de societate

O societate sănătoasă nu are nevoie de un singur om cu fărașul. Are nevoie de milioane de oameni care refuză să mai arunce gunoi – fie el fizic sau moral.

Simțul curățeniei înseamnă:

• să nu accepți compromisul
• să nu taci când vezi nedreptatea
• să nu „aranjezi” lucrurile doar pentru aparență, este acel reflex care te face să spui nu e în regulă – chiar și atunci când toți ceilalți spun că e.

Între două lumi

Trăim între două lumi:

• una în care gunoiul este ascuns cu grijă sub preș
• și una în care cineva are curajul să-l adune, indiferent de miros
• gunoierul care îți ridică gunoiul nu te judecă, o face, atât

Diferența dintre ele nu o face doar un lider sau un politician. O face fiecare dintre noi, în fiecare zi, prin alegerile mici, alegem să ascundem sau să rezolvăm, alegem să ignorăm sau să schimbăm?

Pentru că, în final, nu fărașul este problema. Ci faptul că prea mulți s-au obișnuit cu jegul. Mult prea mulți.