Omagiu pentru Cezarul meu

Trei ani au trecut de când Cezar, sufletul meu patruped, a plecat din lumea aceasta, lăsând în urmă un gol pe care nici timpul, nici oamenii și nici viața, cu toate frumusețile ei, nu l-au putut umple. Astăzi, privind în urmă, realizez că el nu a fost doar un câine, ci un prieten adevărat, un membru al familiei, un înger cu blană care mi-a arătat, în felul său, ce înseamnă iubirea necondiționată.

Cezar m-a învățat să privesc viața altfel. Cu el lângă mine, pașii mei erau mai ușori, grijile se topeau într-o privire caldă și o mișcare de coadă, iar fiecare zi căpăta sens. Mă aștepta mereu la ușă, cu bucurie sinceră, aceea pe care doar animalele o pot avea. Nu cerea nimic, dar oferea totul, loialitate, devotament, prietenie. Era parte din mine. În fiecare dimineață ne îmbrățișam ca și cum nu ne-am fi văzut de mulți ani.

De trei ani, lipsa lui apasă ca o tăcere grea. Îi simt pașii prin casă, îl caut instinctiv în locurile lui preferate, parcă aud scârțâitul ușii și aștept ca el să intre, să-și pună botul pe genunchii mei, așa cum făcea mereu. Însă doar tăcerea îmi răspunde.

Cezar trăiește în amintirile mele, în fotografii, în poveștile pe care le spun despre el, în felul în care mă raportez la iubire și la prietenie.

Cezar nu a fost un simplu câine – a fost un simbol. Un simbol al loialității absolute, al blândeții și al curajului tăcut. Când oamenii m-au dezamăgit, el a rămas lângă mine. Când viața mi-a fost grea, el m-a privit fără judecată, cu acea lumină în ochi care spunea, sunt aici, nu plec nicăieri. Într-o lume agitată și adesea lipsită de sinceritate, Cezar era certitudinea mea.

Astăzi vreau să-i dedic acest omagiu, să-i spun că memoria lui nu s-a stins. Că îl pomenesc cu dragoste, cu recunoștință și cu un respect profund pentru tot ce a însemnat în viața mea. El a fost prietenul care nu m-a trădat niciodată, fratele care m-a însoțit pe drumuri lungi și grele, sufletul care mi-a adus pace atunci când lumea era furtună și prăpăd.

Cezar a plecat, dar nu m-a lăsat singur. Mi-a lăsat amintiri, lecții de viață, și mai ales mi-a lăsat dovada că iubirea adevărată nu are sfârșit. Azi, la trei ani de la moartea lui, nu vreau să privesc doar cu tristețe, ci și cu mândrie, am avut privilegiul să trăiesc alături de un suflet atât de nobil.

Drum lin, Cezar! Să alergi fericit prin câmpiile senine ale cerului canin, unde nu există durere și nici despărțire. Să știi că aici, pe pământ, vei rămâne pentru totdeauna viu în inima mea. Al tău prieten, Traian.