24 nov. 2016
  |   11 Comentarii

Anul ăsta Moș Crăciun e Blogger

Vin și propun un proiect prin care să-l determinăm pe Moș Crăciun să devină și blogger. Pe scurt, hai să ne mobilizăm, să selectăm obiectele din casele noastre care mai mult ne încurcă, să le împachetăm frumos și să le dăruim unor familii sau copii care chiar au nevoie de ele. De data asta nu contează cine dăruiește, ci cel care primește. Unii cred că Moș Crăciun nu există, alții consideră că acest moș e prea selectiv. Hai să-l ajutăm să se autodefinească într-un fel sau altul.

Moș Crăciun e un gest, o stare, un sens dat lucrurilor și momentelor în care încercăm să fim mai buni. Pe moșul ăsta îl iubeste toată lumea. Fizic el există mai mult în mintea și-n imaginația noastră. El este personajul care ne-a bucurat dar și dezamăgit copilăria, pentru că așa cum a apărut așa a și dispărut, ne ascuns și repede. Moș Crăciun e personaj de poveste, de stradă, de familie, de maidan, de film și, de multe ori el ne-a făcut să plângem sau să râdem.

banner-craciun-blogger

Moș Crăciun poate să fie o himeră sau o realitate palpabilă, depinde de unghiul din care privim și gândim.  Avem prea multe lucruri și obiecte în jurul nostru care ne sunt de prisos, fabricate poate cu sacrificii și consum exagerat de resurse. Hai să nu aruncăm totul la gunoi în timp ce alții caută prin gunoiul civilizației după un colț de pâine.

Acțiunea mea nu are nici o tentă politică, deși pot accepta alături de mine și oameni-politicieni, o specie din ce în ce mai rară, desigur, OAMENI-politicieni. Pur și simplu vreau să ajut. Cum? Simplu. Dacă ai haine, obiecte sau niște mărunțiș cu care vrei să cumperi dulciuri sau orice vrei tu, contactează-mă. Le strângem grămadă, facem o listă cu amărâți și îl rugăm pe Moș Crăciun să se facă blogger și să împartă cadouri.

Nimic complicat. Nu vorbim de ceva inedit, ci de ceva care se vrea o continuare. Atât. Pagina oficială a evenimentului este deja pe facebook. O găsești aici. Accesează, informează-te și hai să oferim niște bucurie.

Concret, ce trebuie să faci? Uită-te atent prin casă și vezi ce nu-ți mai trebuie. Fă o listă cu copii sau persoane care sunt defavorizați și care nu prea știu ce-s alea cadouri de Crăciun. Contactează-mă folosind pagina de contact a blogului sau paginile de facebook:

  1. Pagina de Contact
  2. Facebook Urieș Traian
  3. Fotografie – Traian Urieș
  4. Pagina de eveniment pe Facebook

Strângem, împachetăm și mergem să împărțim bucurie. Nu sta deoparte, hai să mă ajuți. Sau dacă ești unul dintre cei care ar trebui ajutați nu ezita absolut deloc să mă contactezi.

Prin urmare, anul acesta Moș Crăciun e Blogger. Haidem să hai, cât mai putem să haidem!

Bloggerii care vor să se implice în această acțiune să mă contacteze urgent pentru detalii și organizare. Nu doar Hunedoara are copii și oameni cu o situație precară. În plus, Moș Crăciun e blogger și-n alte orașe din România, nu-l deranjează să cunoască brăileni, gălățeni, olteni, maramureșeni, bucureșteni sau bănățeni. E clar? Nu e? Dă un semn și o să fie foarte clar. N-ai adresa mea de email sau nr. meu de telefon? Serios? Caută mai bine, că așa dovedești că vrei cu adevărat să te implici. Scotocește. Indicii ai primit destule.

Update: 5 decembrie 2016.

Cadourile au început să vină. Lista celor care vor primi este în lucru.

traian

Primul blogger care a decis să se alăture campaniei Moș Crăciun e Blogger: Maria Călin și al ei Copac cu Vise. Mulțumesc Maya. Ești minunată.

Alt blogger, unul cu totul special, un blogger nevăzător, vine alături de Moș Crăciun e Blogger, Despa Nicu. Mulțumesc Nicu, mulțumesc Ștefania Jiga. Sunteți extraordinari. Povestea bloggerului nevăzător o găsiți aici sau aici.

Update: 7 decembrie 2016

Alt blogger, Demeter Ladislau, Moș Crăciun e Blogger.

El este hunedorean. Și s-a alăturat proiectului simțind, la un moment dat, că unii stau prea mult și se uită de pe margine.

Austria vine spre Moș Crăciun e Blogger: Să donăm sânge!

Pe scurt, donăm sânge pe data de 23 decembrie 2016 și din bonuri cumpărăm mâncare pentru unii care sunt și ei români dar nu primesc cadouri, ci doar șuturi de la viață.

Mâine, azi, ducem cinci copii la un loc de joacă, ei nu au văzut așa ceva decât în filme.  Revin cu detalii și mai ales cu …. emoții 🙂

Update: 8 decembrie 2016

Bloggerul Moș Crăciun a vizitat prima gașcă de copii. Le-a adus o ciocolată și i-a dus la Silver House, un loc de joacă din Hunedoara cu oameni foarte primitori. Maria Ciobanu și Andreia Vloga au venit cu ideea să ducem copiii la joacă. Acei copii nu au facebook, sunt respectuoși și s-au bucurat foarte tare când au aflat că se pot juca și ei acolo unde nu credeau că vor putea ajunge vreodată. Urmează și alte acțiuni. Stați cât mai aproape, chiar implicându-vă.

Ora 16:00, tot azi.

Mă sună curieratul rapid și-mi spune că mi-a sosit încă un colet, de la Maria Călin, bloggerița, scriitoarea și una dintre prietenele mele preferate, din viața asta, desigur. Cu Maria nu m-am văzut niciodată, locuiește în Galați, însă am uneltit împreună, de la distanță, tot felul de chestii faine. A vrut și ea să fie blogger Moș Crăciun, așa că mi-a trimis și ea un colet.

Îți mulțumesc din nou, Maria, ești extraordinară. Deci, după cum observați, anul ăsta Moș Crăciun e Blogger la Hunedoara.

Update: 9 decembrie 2016

Un alt elf s-a alăturat Moșului Blogger. În anonimat. Să fie primit. Mulțumesc în numele celor care vor primi.

Update: 12 decembrie 2016

Dar din dar se face rai, pic cu pic se face mare, nu toată lumea e blogger, dar Moș Crăciun poate fi oricine.

Mulțumesc, Laura Pintea.

Mulțumesc, Anastasia Sofia Dida.

Mulțumesc, Maria Pruteanu.

Mulțumesc, Anonimule…

Ora 18:30

Încă un elf generos. Mulțumesc, Sanda Eudochia Dumitru. Constat cu uimire că spiritul Crăciunului dezlănțuie în noi sentimente de bine față de cei care nu au avut ”norocul” să fie mai ”norocoși”. Mâine merg la o familie cu probleme speciale pe care, dintr-un spirit civic mai ieșit din comun, sper să le vadă și alții și, impresionați fiind, să se alăture nouă, mie, bloggerilor, dar și oamenilor obișnuiți. Azi am sortat, socializat și împărțit sarcini. Dar ne-am și organizat. Din plăcere și mai ales cu inima deschisă spre ideea de Bine. Avem și mașini să cărăm oricâte cadouri și ajutoare. Mulțumesc tuturor  și în seara asta. Povestea bloggerului transformat în Moș Crăciun merge mai departe. Stați aproape, avem multe surprize și acțiuni.

Update: 14 decembrie 2016

Campania umanitară pentru sprijinirea unor bătrâni şi copii sărmani – „Anul ăsta, Moş Crăciun e blogger” şi ajunge la mai multe familii sărace din zona Hunedoarei

Servus Hunedoara

Update: 16 decembrie 2016

Alături de noi s-a alăturat și bloggerul Raul Malea. Radu Bogdan Giurgiu și Valentina Giurgiu au făcut și ei donații pentru Moșul Blogger. Un nou colet a sosit de la Tecuci, mulțumesc Irina Dumitrescu.  Prin Western Union au sosit bani pentru alimente din străinătate, mulțumesc mult anonimului. Împreună cu Sebastian Bârgău și Demeter Ladislau am vizitat o familie din zona orașului Călan. Am dus câte ceva, vom duce și mai multe în data de 23 decembrie.

Update: 19 decembrie 2016

Totul e pregătit. Încă mai sosesc ajutoare, pachete, pachețele, alimente, dulciuri, jucării.  Mâine definitivăm lista cu cei la care Moșul Blogger v-a ajunge. De poimâine începem să colindăm, să împărțim, să ducem bucurie și ajutor. Stai aproape, ne vom bucura împreună.

11 Răspunsuri la Anul ăsta Moș Crăciun e Blogger

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.