1 mart. 2013
  |   2 Comentarii

Dupa ce ne nastem, timpul ne ia viata inapoi

Viata nu este o gluma. Atunci cand ne nastem foarte multi oameni se bucura de eveniment. Altii sunt invidiosi, iar cativa barfesc pe la colturi despre felul, modul si imprejurarea in care ne-am nascut. E treaba lor, au fost invatati sa fie preocupati de altii nu de ei. Nu pe ei trebuie sa-i schimb eu, ci pe mine.

Sa existi nu inseamna neaparat sa ai cont pe Facebook si nici sa ai certificat de nastere. Unii s-au nascut pe 29 februarie, asta nu-i impiedica sa sarbatoreasca viata in fiecare an.

De ce ne straduim sa fim bogati? La ce ajuta asta? Economistii cu diplome de Oxford spun ca banii trebuie sa circule. Bancherii isi doresc teancuri de euro si de dolari la care sa nu le mai stie numarul. Un dezechilibru mare este si aici, desi omenirea continua sa existe.

Vaticanul, statul in stat, conducatorii acestuia, sfideaza foamea si mizeria. Sa-l ating pe Papa de la Roma am nevoie de analize, cereri si certificate de sanatate, in timp ce Maica Tereza atingea pe oricine, fie ca era un lepros sau un asasin.

Bogatii lumii nu sunt atenti la cei din jur, nu vor sa se intersecteze cu oricine, nu sunt dispusi sa fie “cobai”. Despre acestia se scriu pagini intregi de istorie si chiar se intocmesc topuri si clasamente. Pentru ei banii sunt doar o forma oficiala de diagnosticare a restului lumii.

Daca ai afla ca incepand de maine mai ai doar doi ani de trait, asa-i ca nu te-ar mai interesa daca porti haine de la Nike sau de la Puma? Sfarsitul unei vieti poate sa doara, dar nu misca munti si nici nu te induioseaza cu adevarat de fiecare data.

Cineva, candva a cersit bani, de la tine. Ti-a spus probabil ca ceva il/o doare. E bine? E rau? Cersitul trezeste in noi senzatia de neputinta. Dar Dumnezeu, cel care ne-a creat spunand ca ne vrea si ca suntem ai lui indiferent daca vom fi prosti, hoti, cretini, femeie sau barbat, ce parere are despre “imi dai zece bani?”.

Sa ceri o felie de paine, un gest venit dintr-o nevoie de satisfacere. Dar cum este sa ceri timp, sa-i spui mortii sa plece sau sa te mai astepte? Exista oameni pentru care ceasul a inceput sa bata invers. Pentru ei sfarsitul este atat de aproape incat daca ar intinde mana l-ar putea atinge.

Amenintarea mortii te poate scoate din minti, insa resemnarea devine o mare virtute. Azi cineva se afla intr-o situatie disperata, maine ai putea fi chiar tu acela. Te intrebi poate mereu cum este sa astepti sfarsitul si nu-ti gasesti nici un raspuns.

Pentru Camelia nu mai conteaza dorintele si planurile marete de viata. Pentru ea viata a devenit incrancenare. Mainile noastre intinse spre ea ar ajuta-o sa-si continue visele si sa intampine diminetile cu un zambet de bucurie. Ea nu cere, ea a ajuns doar sa spere. Sa spere ca noi toti o vom ajuta. Uitati-va la ea si nu ramaneti pasivi. Toti suntem datori cu o moarte, insa toti avem dreptul la viata lunga si frumoasa.

2 Răspunsuri la Dupa ce ne nastem, timpul ne ia viata inapoi

  • Draga Traian,
    ai mare dreptate si este de-a dreptul trista povestea acestei fete. Insa, in tara aceasta sunt foarte multe Camelii care au nevoie de ajutor. Iar biserica, cea care ar trebui sa ajute in astfel de cazuri, este ocupata sa faca „profit”…..

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

  • Ai si tu dreptate, Olga, insa cred ca sta in puterea noastra sa intindem o mana pentru a ajuta pe cineva (pe cat mai multi oameni) sa treaca peste un impas. Iar in ceea ce priveste biserica si profitul sau, deocamdata am o singura parere: oamenii sunt de vina. Pe de alta parte popia a devenit strict o meserie, pe care tot noi o sustinem cu bani grei. In ziua de azi nu poti nici sa mori daca nu ai bani pusi deoparte.

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 53 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger