6 ian. 2016
  |   Nu sunt Comentarii

N-o să mi-o iert, era pui și eu l-am lăsat singur, în frig

Stătea acolo singur. Nimeni nu-l lua în seamă. Se mișca de colo-colo fără o direcție anume. Din când în când întindea ciocul lung și înghițea zăpadă proaspătă. Era ingredientul lui preferat. Îl așteptase. Nu de mult timp, pentru că nici el nu era venit pe lume de prea mult timp.

Acum își aștepta liniștit sfârșitul. Un sfârșit care se anunțase prea repede. Nu a avut timp nici măcar să afle de ce s-a născut. Nu apucase să afle nici măcar la ce-i folosesc aripile. Era orb. Cel puțin acest lucru îi era foarte clar. Nu vedea pe nimeni, nimic. Întuneric total.

L-am luat în palme. Nu s-a împotrivit. Probabil își imagina că unul dintre părinții lui a venit la el să-l salveze. Nu era așa. Eram eu. Un om. Unul dintre acei oameni care nu-l ura. A îndreptat ciocul spre mine. Nu mă vedea, dar putea să mă audă cum îi spuneam: ce-i mă, copile, ce-i cu tine?

L-am dus la locul unde l-am găsit. Era nedumerit. L-am lăsat acolo și-am plecat. Numai că o parte din mine a rămas acolo. Era frig și știam că singurătatea și foamea sigur își vor spune cuvântul… Dar n-am făcut nimic…

Am revenit a doua zi și l-am găsit tot acolo. Însă era mort. Cu penele răsfirate, căzut pe burtă și cu ciocul într-o parte, cu ochii fără vedere închiși, într-o ultimă încercare de a-și lua zborul spre înălțimi. Am vărsat o lacrimă. M-am uitat la el și mi-am reproșat că nu am făcut mai mult pentru el. Și ce dacă a fost un pui de cioară? Și el merita să trăiască. A fost un suflet lăsat pe pământ cu un scop.

O să-l vizitez și mâine. O să-mi cer iertare din nou, că nu am făcut mai mult. Aș fi putut să-l iau acasă. Tot murea, că nu poți zbura fără lumina ochilor. Dar măcar încercam să-i dau o șansă. N-o să mi-o iert.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 53 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger