No face, no number, no name. Cum arăți?

Toți am primit un nume, un chip, un număr (CNP). Când ajungem la adolescență încep se scoatem în față fie chipul, fie numărul, fie numele, cu care am vrea chiar să ne și mândrim. La unii ”Ion” înseamnă recunoaștere la nivel global, la alții reprezintă doar un nume propriu. Când numele nostru nu are răsunet, autoritate, amenințăm cu numele unor cunoscuți a căror nume ne așteptăm să împietrească, să cutremure ființa, să îngrozească.

Când nu avem chipul cu nasul, gura, ochii și trăsăturile ”modelelor” care ne sunt băgate pe gât de televiziuni strângem bani, ne sacrificăm, strângem cureaua și apoi mergem la chirurg să ne modeleze fața după chipul și asemănarea vremurilor și a societății în care trăim. În unele țări dacă nu arăți după un anumit tipar ești pus la zid, ești respins chiar și la interviurile de angajare.

Ne căutăm autoritatea numelui în amenințări, în mândrie, în vorbe care pun la punct pe oricine. Dacă-i nevoie apelăm și la bătaie.

Punem frumosul pe soclu și-l divinizăm. Urâtul, indiferent în ce formă ar apărea, îl considerăm hidos, neomenesc, aparținând unei lumi paralele, nedemnă de lumea diverșilor dumnezei la care ne închinăm.

Ne raportăm necontenit la linii, măsuri, numere, reguli. Considerăm ființa umană ca fiind măsura tuturor lucrurilor. Obiectele au valoare doar atunci când un om le deține.

Cum ar fi viața ta, a mea, a lui, a ei, a tuturor, dacă nu ar mai conta chipul, numărul și numele? Dacă ai fi nevoit să trăiești o zi, o lună, un an fără nume, chip și CNP, cum ai arăta, ce ai transmite celor din jur, cum te-ar percepe lumea, de fapt, cum ai fi?