19 Oct 2016
  |   1 Comentariu

Rătăcit în HD – Cum a început?

Simplu, pentru că despre o acțiune care invoca ideea de simplitate a fost vorba. M-am hotărât să plec pe jos, alături de Cezar, patrupedul și prietenul meu cel mai bun, cu un rucsac în spate, cu un cort și un sac de dormit mereu la îndemână, prin lume. Mai exact, mi-am propus să parcurg tot județul Hunedoara dintr-un capăt în altul, să refuz condițiile civilizate de dormit, să merg doar pe jos, să mănânc ce am, să fotografiez oameni, locuri, stări, să realizez una dintre călătoriile importante din viața mea.

Mai întâi a fost ideea, de care, de altfel, în prima fază, m-am speriat și bucurat în același timp. Când mi-a trecut prin cap, eram pe un deal din apropierea Hunedoarei. Stăteam și mă uitam în zare, iar dealurile pe care le zăream îmi păreau atât de mici. Trebuie să plec, trebuie să scormonesc în adâncurile mele, trebuie să fiu din nou eu, nu ca un centru al universului, ci ca un eu la nivel de individ, ca un eu care se distinge foarte clar în mulțime. Eu vreau să fiu eu. Atât, nimic mai mult. Am simțit nevoia să mă desprind de fundal.

Am ajuns acasă și am început să pun pe hârtie diverse chestii: echipament, accesorii, cheltuieli, buget disponibil, eventuali sponsori, echipa tehnică, riscuri, avantaje, hartă, regiuni, traseu, număr de de kilometri etc. Pff, multe am mai pus pe hârtie. La început îmi părea complicat. Mai apoi, lucrurile au început să se limpezească. Pe hârtie, că în cap aveam un mic haos.

turistul-ratacit-necesar

Pe cine să sun, cine poate să facă parte din echipa tehnică, cine nu ar fi de acord să mă susțină, cine ar putea să îmi dea un sfat, o idee sau să contribuie la construirea unui plan cel puțin aparent perfect?

Și sincer să fiu, primul care a aflat de ideea mea nebunească a fost un prieten foarte drag, care, într-o doară mi-a spus: ești nebun? Sunt, i-am spus, că altfel nu m-aș fi gândit niciodată la o astfel de călătorie. Mno bine, mi-a spus prietenul, atunci hai să facem un plan. Acest prieten nu a făcut parte din echipa mea în mod oficial, dar, și trebuie s-o spun, a fost suportul meu moral cel mai de nădejde pe toată durata călătoriei.

Apoi am sunat un alt prieten, Călin Bobora, un blogger înverșunat din orașul meu, și i-am spus pe scurt ce vreau să fac și dacă vrea să mă sprijine în acțiunea mea. Ne-am întâlnit și-am bătut palma. Mai apoi, a venit alături de noi Raul Malea, un alt blogger hunedorean, un prieten pe care eu personal îl admir pentru tot ceea ce face. Acestui om nu-i scapă nici cele mai mici detalii, el a despicat firele atât de bine încât nu a strivit în nici un fel corola de minuni a ceea ce trebuia să fie, să urmeze. Și pentru asta îi mulțumesc mult.

Și-am început să ne mișcăm. Eram optimist. Eram optimiști. Am stabilit data plecării, am împărțit județul în bucățele mici (așa par când te uiți pe o hartă a județului Hunedoara), am stabilit ce avem și ce nu, am început să căutăm sponsori, am scris și-am rescris prin carnețelul cu notițe al Rătăcitului în HD. Și, spre surprinderea unora, au apărut oameni care au fost dispuși cu dragă inimă să sprijine evenimentul Rătăcit în HD.

traian_uries-2248

Încet, încet lucrurile au început să se așeze. Am pregătit totul în cele mai mici detalii, buget, traseu, membrii echipei, necesar zilnic, eventuale probleme, acțiuni de intervenție etc. Lucrurile mergeau spre bine. Căram o frică cu mine tot mai mare pe măsură ce zilele treceau, dar nu o luam în seamă. O anihilam spunându-mi că e vorba de un fleac.

Nu m-am uitat la starea vremii. Deși unii tot îmi spuneau că trebuie să văd cum stăm cu vremea pe mine nu mă interesa acest aspect. La ce bun, oricum nu puteam schimba ceva. Odată stabilită data și ora plecării nu mai puteam da înapoi. Era clar, trebuia s-o fac. Nu dau înapoi dacă am stabilit ceva. În toate cazurile cuvântul meu devine un contract  tacit  făcut cu mine însumi. Evident că acest contract are și cazuri de forță majoră, dar tot contract rămâne.

Când să plec?

Am stabilit plecarea pe data de 23 august, o zi specială pentru mine, ultra specială aș putea spune. Prietenii apropiați știu ce înseamnă în cazul meu ziua de 23 august. Și nu e vorba de patriotism sau chestii de genul ăsta.

Medici?!

Să mă vadă un medic, să mă consulte, mai exact. Că poate nu-s chiar apt pentru o călătorie care presupune aproximativ 1000 de kilometri. Și m-am dus la doctor, că m-au împins de la spate. Nu prea vroiam să mă duc, deși până la urmă am zis că de ce nu.

Redau exact ce am scris pe facebook după ce am ieșit de la doamna doctor: Apt pentru Rătăcit în HD… 93 kg, 106 glicemia, 14/8 tensiune… AMR câteva ore… Acum, la momentul în care scriu, am 88 de kg. Deci, faza cu slăbitul cu regim alimentar e doar o poveste care nu ține loc de amintire. Mă rog, sper să înțelegi ce vreau să spun.

traian_uries-1743

Că cam multă glicemie mi-au spus unii… Las-o, trebuie să-și facă și ea treaba. O reglez eu cumva, îmi ziceam eu.

Cum să-i spun?

Pentru că doream să readuc pe scenă judecata de a mai merge și pe jos m-am învârtit în jurul ideii de a merge pe jos. Și m-am tot învârtit. La un moment dat mi-am amintit de Turistul Rătăcit. Păi da, asta e, m-am rătăcit prin Hunedoara, prin alte țări, m-am pus în postura unui turist rătăcit prin diverse locuri, acum a venit vremea să mă rătăcesc în tot județul Hunedoara. Deci, Rătăcit în HD.

Scopul?

Să revenim la ideea de a mai merge și pe jos, să fotografiem oameni, locuri, obiceiuri, stări de fapt, geografie și mai ales să stabilim un traseu turistic pe care oricine să-l poate face, dar, obligatoriu, numai pe jos.

Momentul…

Au trecut zilele, orele, minutele. Și-am ajuns la momentul în care trebuia să plec. Eu eram pregătit, Cezar nu știa ce se întâmplă, iar mașina care trebuia să mă ducă la locul de start era afară și mă aștepta. Un mare rucsac trona la intrare. Trebuia să-l pun în spate, doar până la mașină, în prima fază. Gata. Restul mâine.

Nu închei articolul până nu le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din echipa mea de suport, văzuți sau nevăzuți, cu nume sau fără nume. Sunteți extraordinari și vă mulțumesc pentru asta. Și nu pot să nu le mulțumesc și celor care, de pe margine, stând comod, în fața calculatorului, m-au susținut moral, urmărindu-mă și spunându-mi o vorbă de încurajare, vorbesc de prieteni din Olanda, Germania, Italia, Franța, Spania, Irlanda, Grecia și bineînțeles din toată România, români, desigur, cărora le este foarte dor de țara lor.

Toate articolele acestui serial vor putea fi găsite și pe pagina Din Memorie. Un jurnal de călătorie poate fi citit și pe pagina de facebook a Turistului Rătăcit. Urmează Rătăcit în HD – Startul, ziua 1? Stai aproape.

Un răspuns la Rătăcit în HD – Cum a început?

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger