18 Aug 2017
  |   3 Comentarii

Rătăcit în HD – Jurnal la sfârșit de proiect – înainte de orice!

Rătăcit. Ascuns, dacă nu chiar rătăcit. Că rătăcit nu-i chiar fain. Da, așa am gândit cândva. Să mă rătăcesc prin lume, pe dealuri, printre oameni, printre străini, să refuz mare parte a tehnologiei, să-mi folosesc doar mintea, să-mi țin trează atenția, să-mi controlez doar simțurile primare. Gânduri care mă dominau undeva pe la jumătatea anului 2016. Nu mă plictiseam. Eram doar dornic de cunoaștere, de aventură. Îmi doream să fac ceva care să-mi satisfacă mie dorința de inedit și de autocunoaștere dar și așteptările publicului comod și cu frică de necunoscut.

Așa că m-am decis să mă redescopăr, să-mi caut noi limite sau aptitudini. Am dat naștere proiectului Turistul Rătăcit și mai apoi l-am adus pe lume pe copilul mai mic, Rătăcit în HD.

În 2016 am plecat la drum. După multe pregătiri, multe greșeli și mai ales multe frici și așteptări.  Nu voi insista pe începuturile acestui proiect. Există, deja, foarte multe materiale care îl descriu pe Rătăcit în HD: Din Memorie, Despre Mine, Românul care a rătăcit pe jos, Eroul zilei – Antena 3, Rătăcit în HD – un proiect fotografic realizat de fotograful Traian Urieș, membru AAFH.

În articolul ăsta mi-am propus să scriu despre mine, despre Cezar, despre trăiri, învățăminte, despre DORINȚA de a nu abandona atunci când ai impresia că drumurile s-au înfundat. E vorba mai mult de o descărcare, de o eliberare a sufletului și mai ales de o dorință de a-mi pune singur întrebări la care să-mi  răspund sincer, singur, necondiționat.

Voi continua seria articolelor – jurnal chiar aici. Dar, deocamdată, vreau să rememorez călătoria din 2017, așa, pur și simplu…

Pregătirile…

A fost mai simplu. Oarecum. Știam ce mă așteaptă. Știam unde am greșit în 2016. Desigur, nu știam unde voi greși în 2017. Am început prin a mă concentra pe confort. Plecând de la acest lucru, totul a decurs mai simplu. Când ai deja experiență apare o chimie care amestecă lucrurile fix așa cum trebuie.

A zis că vine și Doru. A venit. Lui Cezar i-am pregătit un rucsăcel, să-și care singur un litru de apă. Măcar atât. Traseul ales a fost mult mai dur. Am ales nouzeci la sută natură, păduri, dealuri, văi, ape, munțișori, 10 la sută asfalt.

Pe dumnezeul BOR nu l-am luat cu mine pentru că fie îmi cerea prea mulți bani, fie doar se uita la mine fără scop atunci când mă afundam aiurea în pădure, pe un drum forestier pe care doar hoții și vardiștii hălăduiesc. Glumesc, nu există vardiști.

Am ucis un telefon smarfon. L-am crezut erou. A fost. Îl țin ca piesă de muzeu.O să-l vreți. Îl am. Am crezut că rezistă până la capăt, în apă, mai ales. A devenit un exemplu de telefon rezistent. O să le cer celor ce l-au alcătuit pe Allview Soul să-mi aprobe un procent de 000,1 la sută din vânzări. Am șanse? Nah…  Orișicum, bun telefon, a luat apă de două ori, a zăcut în soare, a stat cu apa la puță o noapte… Evident, într-un târziu, a cedat.

Pe parcurs…

Ne-am rătăcit, de nu mai știu câte ori. La propriu. Tovarășul de drum, Doru, care uita mereu că pe lângă mine îl are camarad de drum și pe Cezar, a reușit să ne rătăcească la greu. Nu-i reproșez nimic. Doar spun. Rememorez.

La un moment dat s-a făcut seară. Pe Cezar l-am trimis acasă cu Ladislau Demeter. Înainte să vină el am sunat și la alții. Aproape toți, cu mici excepții, puneau fie murături, fie cartofi natur la îmbuioșat carnea terfeită în untul din ceaun. De fapt, Cezar era praf și era un praf care nu mai conta pentru cei aflați în zona de confort maxim. Pentru mine conta. Îți mulțumesc, din nou, Ladislau Demeter pentru inițiativă, din suflet, în numele meu dar mai ales a lui Cezar. Ești un om cu suflet fain. Fără tine, Cezar, prietenul meu cel mai bun din viața asta, era, cred, mort. Iar acest lucru nu mi l-aș fi iertat nici mie nici celor care se dau prietenii mei. Țin să-i mulțumesc în mod special pentru salvarea lui Cezar și Roxanei Olteanu, care a venit cu niște coordonate ”ciudate” care, culmea, ne-au scos pe drumul cel bun și care l-au salvat pe Cezar de la complicații.

În noaptea premergătoare momentului în care Cezar a fost dus acasă au venit ploi, tunete și fulgere. Am fost invadat de apă în cort, telefonul a prins ultima apă, eu am crezut că atunci, acolo, totul se va sfârși. Camaradul meu de drum a fost bine. Dormea într-o căruță aflată sub un șopron. Dimineață eu m-am dus la el să văd dacă e bine și încă apt de drum. Așa se face.

La final am fost părăsit. Ploaia a fost pretena mea, ploaia l-a udat atât de tare pe Dorulețul meu care a decis să mă lase în drum, la Crâșma satului, fără telefon, fără absolut nici o posibilitate de comunicare cu ai mei, pe ultima sută de metri.

La final am fost scos din lista de prieteni. Singurul care nu era supărat pe mine, deși nu avea de ce să fie, a fost Cezar, iubitul meu prieten, de care un Doru de Irak nu se poate atașa niciodată pentru că nu știe ce-i aia prietenie pentru patrupezi ca Cezar.

Un capitol pentru Doru, scris cu drag, nu din dorința de a ataca

Unde alergi, prietene? Ce vrei să faci? Ai o direcție, o țintă? Cu cine te conversezi? Găsește-ți un prieten, conversează, descarcă-te! Ce trăiești? Unde vrei să ajungi? Te grăbești prea tare! Oprește-te, admiră! Nu te mai rățoi la oameni, ei vor să vorbească cu tine! Câinii nu sunt chiar câini, fii mai atent! Să mergi, doar ca să mergi, nu e un sport, nu e un obicei, nu e o virtute, zic și eu. Să observi, din viteza pasului, e o plăcere, o întoarcere la originile pe care le vrei ridicate la rang de cinste, prietene. Ridică capul, ascultă, privește, nu te mai ostoi la natură!

Vă las și un film de scurt metraj

3 Răspunsuri la Rătăcit în HD – Jurnal la sfârșit de proiect – înainte de orice!

  • Mă bucur că am putut să vă fiu de folos de la mai bine de 400 de kilometri. Nu țin să fiu ridicată în slăvi, am făcut ceea ce am considerat că trebuie să fac pentru prietenii mei. Pe Cezar nu îl știam decât din fotografii, dar când l-am cunoscut, l-am îndrăgit, iar el m-a salutat în stilu-i specific, cu limba pe pielea mea 🙂
    Multă sănătate și zile frumoase să aveți, și călătorii multe de făcut și povestit!

    Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Mulțumim, Roxana, chiar ai făcut ceva extraordinar. Nu-ți dai seama de asta, dar crede-mă, pe cuvânt. Ai fost Ghidul Pământului. Ai salvat niște rătăciți care erau nervoși, obosiți, stresați și dornici să poposească. Cezar, dacă ar putea vorbi ți-ar spune probabil asta: draga mea Roxana, ești o ființă minunată și pentru asta îți mulțumesc că exiști.

      Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

    • Dragă Cezar, recunosc că îmi este puțin teamă de prezența ta impunătoare, dar mi-ești drag. Și eu îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase. Am un mare regret, că nu avem o fotografie în care să fim împreună.

      Îţi place sau nu? Thumb up 0 Thumb down 0

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger