19 apr. 2016
  |   3 Comentarii

Vecinul de la șase, Domnul Inginer Cutărescu

Am fost la un prieten care stă la bloc. Era prima vizită la noua adresă. La etajul unde se află apartamentul lui, pe o anumită ușă, am observat o plăcuță aurie pe care scria Doamna Cutărescu și Domnul Inginer Cutărescu. Măi să fie, mi-am zis, câtă precizie pe acest inginer român, câtă dorință de-a se face cunoscut ca și om care a terminat o facultate de inginerie.

După ce mi-am vizitat prietenul stăteam și mă gândeam la plăcuța care m-a înștiințat că după acea ușă, din când în când, își face nevoile un inginer.

Dar de ce trebuie să-ți scrii pe ușă ”Eu sunt Domnul Inginer Cutărescu”? Oare asta te face cu adevărat inginer? Cu ocazia aceea mi-am adus aminte că, de fapt, foarte mulți indivizi se recomandă, atunci când fac cunoștință cu cineva, folosind expresia ”sunt Inginer Cutărescu”? Bă, tu chiar ești prost sau ești doar un inginer ratat pe care nu-l apreciază nimeni?

Unii au terminat facultatea la fără frecvență și pentru că nu-i angajează nimeni, și asta pentru că sunt ingineri doar pe hârtie, ori de câte ori au ocazia se dau mari ingineri.  Unii sar chiar de cur în sus dacă nu îi strigi folosind apelativul ”Domnule Inginer Cutărescu”.

Am destule cunoștințe și prieteni care sunt ingineri și care chiar mi-au dovedit, de nenumărate ori, că sunt ingenioși și că au o minte sclipitoare care chiar că-i poate califica ca și ingineri, dar niciodată aceștia nu și-au pomenit numele însoțit de termenul inginer.

Dacă ai terminat o facultate și pe diploma ta scrie ”Inginer în Industria Alimentară” asta nu înseamnă că tu chiar și ești inginer și că te pricepi să descoperi combinația de coloranți și chimicale pe care o folosește Compania Coca Cola la producerea faimoasei băuturi Coca Cola.

Poți să-ți pui pe ușa de la intrare, pe frunte, pe geamuri, pe mașină și unde mai vrei tu, oricâte plăcuțe de înmatriculare pe care să scrie, cu litere aurii, Sunt Domnul Inginer Cutărescu că tot degeaba, nu asta te face un inginer, cu atât mai mult unul cu adevărat priceput.

Inteligența și priceperea inginerului se văd atunci când acesta chiar inventează ceva util pentru omenire, printre altele. Așa că eu îi consider pe unii ”Domni Ingineri” grandomani, îngâmfați, înfumurați, narcisiști, tâmpiți.

Vă rog eu, mai terminați cu prostiile astea de pe vremea lui Ceaușescu. Sau ați rămas cu reminiscențe comuniste? Că, da, știu că în vremurile acelea se foloseau tot felul de apelative, pe stradă, acasă, la cinema, la uzină, la partid: Domnule Inginer, Domnule Maistru, Domnule Director, Domnule Tâmpițescu, Domnule Lăcătuș, Domnule Brutar.

Sunt blogger și fotograf, dar asta nu înseamnă că pretind ca lumea să mi se adreseze cu ”domnule fotograf” sau ”domnule blogger”. O prostie. Dar despre etichetele pe care ți le pun sau pretind oamenii am mai scris și aici.

3 Răspunsuri la Vecinul de la șase, Domnul Inginer Cutărescu

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 69 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger