Am găsit editura, am rezolvat aia, pot să fac aia, nu trebuie decât să te apuci de scris, îmi spune cel mai bun prieten de pe planetă. Poftim, zic? Tu despre ce vorbești acolo? Să scrii o carte, despre tine, despre viața ta cu multe întâmplări ciudate, trăite și mai apoi lăsate la mal, ca pe niște bărci inutile.
Poftim, zic din nou? Hai, măi Traian, o carte, sunt sigură că ai ce să povestești. Trebuie doar să-ți depășești limita, să treci și la pasul următor.
Chiar așa, zic, s-ar putea să am ce povesti. M-am gândit, m-am tot gândit. Încă o carte apărută pe planeta asta nu știu la ce-ar folosi, dar știu că am s-o scriu. Mai ales că deja am doi fani. Prin urmare sunt sigur că măcar două persoane îmi vor citi cartea. Și am s-o scriu. Dar să nu zici că nu ți-am spus: s-ar putea să nu-ți placă.
Am căutat trei motive pentru care ar trebui să scriu cartea vieții mele.
Prin urmare am stabilit. Voi scrie cartea vieții mele. Am deja și manager de proiect, care mă… aia la cap toată ziua: scrie, ai scris, cât ai scris azi, ai început? Dar nu mă supăr, că eu l-am pus și tot eu i-am dat voie să mă tot împingă de la spate.
Sigur, și acest blog este oarecum o carte, deschisă tuturor, gratis. Numai că aici nu spun chiar tot. În carte poate voi spune. Poate. Iar niște încurajări și din partea altora cred că mi-ar prinde foarte bine.
Ce mai poţi să spui?