3 nov. 2015
  |   4 Comentarii

Deşteaptă-te, Române, cât mai poţi să dormi?!

În fiecare dimineaţă mă trezesc asaltat de gânduri apăsătoare. Oare astăzi ce-o să se mai întâmple? Oare astăzi ce pot să fac în plus pentru a rezista mai departe? Oare astăzi cine o să-mi bată la uşă să mă întrebe dacă mi-am plătit dările şi birurile la stat? Oare astăzi voi reuşi să bifezi în calendar încă o zi trăită cu spaimă şi cu capul jos?

Mă îndrept vertiginos spre nimic. Încă încerc din răsputeri să rămân mândru că sunt român, deşi la fiecare pas văd doar oameni trişti, cu umerii apăsaţi de greutăţi şi neajunsuri. Mă culc seara cu speranţa că a doua zi poporul se va trezi din amorţeală. Dorm şi uneori mă trezesc scuturat de gânduri care vizează viitorul copilului meu, al tău, al tuturor.

Copiii nu prea pricep ce se întâmplă pentru că toată lumea îi intoxică cu eroi din carton, cu poveşti în care personajele sunt bune şi răbdătoare, cu minciuni servite pe tăvi cu ciocolată de şmecherii din fruntea statului, în lipsa părinţilor plecaţi la holongit prin străinătate. Maneliştii, fufele tunate de la tembelizor au devenit modele pentru copiii tuturor. Maşinile scumpe, portofelele grase, femeile uşoare, ruleta şi păcănelele au devenit un scop în viaţă pentru cei care nu văd în nimic altceva un viitor stabil.

Drogurile, hoţia, şpaga, teribilismul exagerat, violul, tâlhăria sunt redute pe care tinerii uitaţi de lume vor să le treacă, să le guste, să le încerce, că doar nimic altceva nu mai contează. Politicul a devenit o afacere, nunta la fel, moartea şi îngropăciunea reprezintă un lux, popii şi-au dat mâna cu partidele politice, iar politicienii varsă tot ce mai este de vărsat în buzunarele străinilor şi al clienţilor preferaţi.

Normalul nu mai este normal, anormalul este confundat cu lipsa de noroc, cu ghinionul. Copiilor le băgăm pe gât toate căcaturile cu scopul de ai amorţi de tot, cu scopul de a-i transforma în mici roboţei, slugile credincioase ale politicienilor de mâine.

Mediul înconjurător devine tot mai betonat, natura dispare văzând cu ochii, pădurile cad răpuse de securea hoţilor care nu se sinchisesc de nimeni. Casele noastre au devenit simple camere de hotel, dormim şi apoi continuăm mai departe goana după bani. Bani, bani, bani, pentru că numai de bani ne vorbesc inclusiv popii, părinţii şi mai ales învăţătorii. Toţi vor bani, dar nimeni nu vrea să dea bani. Prin urmare se fură, se fură în draci, se tâlhăreşte, se umple puşcăriile cu oameni din cauza banilor.

Totul se rezumă doar la bani, inclusiv demnitatea, sănătatea şi frica de Dumnezeu. Dumnezeul lor este unul ameninţător, Dumnezeul oamenilor din popor pare nepăsător. Popa învăţător îi spune elevului să frecventeze bisericile bogate, cu mult aur şi multe icoane, pe motiv că acolo intră şi Dumnezeu mai des. Televiziunile strâng bani pentru a-i ajuta pe telespectatorii nevoiaşi, uitând mai apoi scopul. Nu-ţi mai permiţi nici măcar să mori, popa nu te mai îngroapă fără bani.

Sperăm an de an, lună de lună, ceas de ceas, clipă de clipă. Am ajuns să trăim pentru a spera, pentru că cineva ne-a învăţat că speranţa moare ultima. Şi sperăm, necontenit, fără să ne punem întrebarea de ce şi în ce mai sperăm? Sperăm ca să ce? Aşteptăm minuni de la un Dumnezeu pe care ni-l imaginăm stând pe un nor pufos cu un toiag în mână.

Se mai ridică câte unul şi spune m-am săturat, vreau o schimbare! În clipa următoare apar alţi 20 care îl pun la zid pe îndrăzneţ. Dacă pleci din ţară eşti considerat laş, dacă nu mai vrei să fii român eşti trădător de ţară, dacă te retragi într-o grotă eşti considerat nebun, dacă ieşi singur în stradă lumea se uită chiorâş la tine şi te tratează ca pe un schizofrenic, dacă nu mai vrei să respecţi regulile generale ale jocului eşti aruncat într-o puşcărie, dacă ieşi la cerşit eşti considerat un neadaptat, dacă te închizi în tine eşti considerat un antisocial.

Sportivii sunt de admirat doar atunci când reuşesc pe pielea şi pe banii lor performanţe recunoscute de străini, olimpicii sunt ignoraţi, geniile sunt lăsate la voia întâmplării, bătrânii sunt utili doar la alegeri. Nimeni nu dă dreptate la nimeni dar toată lumea are dreptate. Ne naştem copiii pe unde apucăm, înghiţim orice vorbă spusă de pricepuţii partidelor, ne batem cu vecinul pe motiv că ne deranjează ciocanele lui, ne sunăm părinţii doar de sărbători, slugărim la firmele politicienilor pe nişte bani aruncaţi nici măcar din milă, ne mulţumim cu un blid de ciorbă şi-o coajă de pâine, punem voturile acolo unde ne arată cei care ne-au dăruit o găleată de plastic şi-un litru de ulei expirat.

În fiecare dimineaţă televiziunea naţională ne oferă ocazia să ne deşteptăm, dar nu ascultăm imnul naţional pentru că ni se pare înjositor, savurăm emisiunile cu mirese pentru fii noştrii, cele în care curul şi crăpătura unor femei se văd de la o poştă, îngurgităm pe nerăsuflate ştirile cu morţi, răniţi şi babe violate, ne aruncăm gunoaiele pe unde ne vine mai la îndemână, sărim la bătaie când cineva ne spune că România nu mai este a românilor ci a hoţilor din Parlament.

Asta-i România de după nebunia din 1989. La asta s-a ajuns. Românescul dispare de la o zi la alta din cotidian, lăsând loc englezismelor, uităm chiar şi cuvintele mamă, tată sau copii. Cultura se rezumă la manele, facebook, twitter sau filme online. Citim doar meniurile de la restaurant dar avem pretenţii de oameni deştepţi.

Şi toate astea în timp ce ţara asta este distrusă încetul cu încetul de o şleahtă de hoţi care pozează în Mesii cu costume moderne. Eu unul sunt scârbit. Dacă încerci să faci un lucru bun vor veni peste tine să le dai bani, impozite şi biruri din ce în ce mai mari, nimănui nu-i pasă dacă ai ce să mănânci, dacă ai apă la robinet, dacă mori de frig în casă sau dacă ai fost vreodată în concediu. Mi-am dat seama, ca şi Tudor Chirilă, că noi am pierdut, că generaţia noastră nu prea mai are ce să facă.

Unii se feresc să protesteze, să pună piciorul în prag, să privească realitatea în faţă, de teamă să nu-i invadeze energiile negative. Alţii nu suportă oamenii dar au pretenţii ca oamenii să-i bage în seamă.

Dar sunt sigur că lucrurile nu vor merge la nesfârşit aşa. Copiii, în ei ar trebui să ne punem toată speranţa, dacă tot mai trăim doar ca să sperăm. Şi nu prin puterea banului ar trebui să schimbe copiii lucrurile, ci prin puterea exemplului, al gândului şi al cuvântului. Iar dacă nu merge aşa, prin puterea forţei, o forţă pe care o are doar un popor unit.

Noi, ăştia care ne îndreptăm vertiginos spre sfârşitul vieţii, ar trebui să ne încurajăm copiii prin exemple şi prin vorbe înţelepte, motivaţionale, nu prin nepăsare şi tăcere. Copiii noştri pot schimba lumea, însă noi nu trebuie să aşteptăm ca ei să facă primul pas. Dacă fiecare părinte îşi va lua copilul de mână şi va ieşi în stradă, generaţiile următoare vor putea spune că au avut urmaşi care nu au trăit degeaba, care nu au acceptat să fie umiliţi până la moarte.

Ştiu, vă este frică de moarte, de legi, de urmări, de şleahta de hoţi din fruntea ţării. Aşa au vrut ei să fie, dar noi putem schimba asta! Nu putem privi nepăsători cum viitorul copiilor noştri este preparat în cele mai mici detalii de o mână de oameni. Viitorul trebuie să ne privească pe toţi, dacă alegem să dormim s-ar putea să fie prea târziu când ne vom trezi.

Trebuie să facem ceva. Nu mâine, nu la anul, nu la alegeri, ci ACUM! Cât mai suntem dispuşi să suportăm? Nu ne este de ajuns?

În filmuleţul care urmează au fost filmaţi câţiva copii care îşi spun păsul, care au curajul să deschidă gura şi să arate cu degetul spre cei vinovaţi. Poate că nu ei au pus ideile cap la cap, dar cu siguranţă mesajul este transmis din suflet, din suflete de copii dezamăgiţi de ţară, de neam şi de regimul instaurat în România după nebunia din 1989.

Să nu-i ignorăm, să îi încurajăm, să le arătăm că ne pasă de ei. Să ne trezim şi să spunem GATA, este momentul să facem cu adevărat ceva.

Priveşte la aceşti copii şi nu te întoarce la treburile tale cotidiene spunând un simplu ŞI CE DACĂ!. Nu le întoarce spatele. Altfel s-ar putea să mori mâine şi să nu ai bani să-i dai la popă pentru a te îngropa. S-ar putea să te îmbolnăveşti mâine şi să nu te bage nimeni în seamă. Deşteaptă-te, Române! Astăzi, nu mâine!

Generaţia identitară

Dacă îţi pasă şi eşti dispus să nu mai taci, dar mai ales dacă te-ai deşteptat, distribuie şi îndeamnă-i şi pe alţii să se deştepte.

4 Răspunsuri la Deşteaptă-te, Române, cât mai poţi să dormi?!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger