Există un om în cartier care mă doboară cu un respect pe care nu știu să-l gestionez

Am în cartier un domn. Un nene. Un om, care, de câte ori mă întâlnește mă salută cu ”domnule”, dar mai ales cu un fel de atitudine care mă sufocă, adică nu știu cum să procedez în fața unui respect care parcă vine de pe altă planetă. Îmi maltratează felul de a fi, mă smulge din secolul 21 și mă trimite în zona în care oamenii nu știu să mai fie.

Are acest om un fel de respect care probabil îl mai întâlnești la indivizi cu cale spre dispariție. Nu știu câte cuvinte am azi la mine, dar încerc să-l descriu.

N-are stil la ținuta vestimentară, dar este îngrijit, nu-l mai are pe Negruțiu, câinele, un frumos. Mă știe, din vremea când Cezar avea vreo 7 ani. Calcă nehotărât, dar dacă mă vede vine cu precizie, pregătit să-mi spună ”bună ziua, domnule”, apoi se pierde în urma mea, eliberat, parcă, de o povară.

Pare un om înțelept. Nu pare nediagnosticat. Sunt eu o povară? Să fie ca el cât mai mulți.