Probabil că. Toți vor să dispar. Să nu mai esist. Dacă o sun pe Daiana, am cinci minute la dispoziție. Dacă vorbesc cu minunata mea brusc parcă ne înstrăinăm. Scot din mine ce-i mai sfânt, cu greu, tot încercând.
Dorm toți, cu plecați cu tot. Mai vine câte unul, rătăcit. Și ăla are zeflemea, că poate ceața Angliei l-o amețit. Imi pare greață ca la cretini.
Dar despre tine, iartă-mă, voiam să vorbim, nu despre idioți.
Mi-e foarte dor de tine.
Asta-i privirea care spunea ceva. Cumva, mie.
Ce mai poţi să spui?