2 dec. 2015
  |   2 Comentarii

Când acasă nu-i chiar acasă!

Toată lumea își dorește să ajungă mai devreme sau mai târziu din nou acasă. La căldură, lângă cei dragi, lângă voci care mângâie, sub o apă care curge lin pe corp, lângă un pahar de vin așezonat cu întâmplări faine depănate pe ghemul de mătase al familiei.

Când nu se întâmplă întocmai apar întrebările. Frustrările dau năvală, îți vin idei, lumea te crede nebun. Cum să faci, te întrebi? Ai vrut să te întorci acasă, iar acasă nu-i chiar acasă. Atunci unde-i acasă?

De fapt, mai există acasă?

Te duci acasă, după ce ai rătăcit prin munți, după ce ai simțit că ești aproape mort, că ți-ai pierdut aproape complet puterile și ești pe cale să renunți definitiv la luptă. Și-acasă? Da, acasă, ce te așteaptă? Tâmpenii, idei de aristocrați stupizi, vecini nebuni, știri despre morți și răniți, unii care se dau deștepți deși nu au văzut muntele decât în poze și la televizor, un nevinovat care înghite fluierul unui arbitru și apoi claxonează toată ziua.

Asta înseamnă acasă?

Îmi aduc aminte că atunci când eram copil acasă însemna totul. Dușul, ciorba caldă, căldura de sub plapumă și toropeala de dinaintea somnului dulce de noapte, toate erau ca acasă. Acum acasă înseamnă banalități, cuvinte spuse la nervi, dorința de a pleca în grabă de acasă, gânduri despre bani, supraviețuire, aceleași speranțe, cotidian care erodează nervii și sănătatea. Acasă, doar un sentiment pe care nu dăm doi bani.

2 Răspunsuri la Când acasă nu-i chiar acasă!

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.