24 iun. 2015
  |   1 Comentariu

Evaluarea naţională a inculturii

De câţiva ani buni ne tot mirăm că generaţia care vine tare din urmă, categoria de populaţie tabloidizată şi hamburgherizată la maxim, dă rateuri la evaluarea naţională şi la BAC, scoţând perle haioase cu care toate televiziunile, ziarele şi siteurile de ştiri online se întrec în a se da în spectacol cu speranţa că vor obţine rating cât mai mare. De fapt, nu facem altceva decât să ne mirăm că suntem proşti, să ne râdem pe noi şi să ne lamentăm ca curcile că tineretul nu vrea să înveţe ca pe vremuri.

Păi de unde cultură la bac sau la evaluările alea în care îl întrebăm pe Gigel şi pe Vasilica dacă ştie ce căcat o mai făcut emblematicele noastre staruri naţionale Drăguşanu, Pistol, Esca sau Bârlădeanu, dacă un an întreg, de la o evaluare la alta, nu facem altceva decât să le dăm emisiuni cu idioţi, smardoi, hoţi, manelişti şi cocote aduse de pe deneu direct pe sticla teveului? De unde cultură dacă copiii noştri au ajuns să citească într-un an cel mult meniul de la cluburile de fiţe şi figuri, în care nu poţi să nu ajungi dacă vrei să considere lumea că eşti în trend şi trăieşti pe picior mare?

Pai de unde cultură, oameni buni, dacă copiii voştrii scriu pe asfalt că Bianca Drăguşanu e o zână? Priveşte mai jos. Sursa o găseşti aici.

Dragusanu_e_zana

Atâta timp cât vom pune neghiobismul, mediocritatea, prostăticia, semidoctismul, prostituţia televizată, imbecilitatea şi manipularea pe primul loc, zi de zi, concertat şi concentrat, fără să ne gândim la consecinţele pe termen mediu şi lung, nu ar trebui să ne tot văicărim că elevii noştrii sunt analfabeţi, ahtiaţi după maşini, bani, puicuţe şi băieţi cu muşchi şi că la examenele importante din viaţa lor scriu chestii de genul: ”Timpul acţiunii este când a vrut autorul să fie, noi n-avem de unde să ştim ce a vrut el să zică. Putem doar să presupunem”.

”Inima nu pleacă niciodată nicăieri, aşa că nu avea cum să-i vină la loc…asta înseamnă că autorul a scris nişte prostii – întrebaţi orice doctor”. Până la urmă copilul care a scris perla asta chiar are dreptate. Păi chiar aşa, cum naiba să plece inima la plimbare din corpul omului şi peste ceva timp să-i revină la loc? Măi scriitori şi autori care mai sunteţi prin viaţă, mai terminaţi cu prostiile alea pe care le tot scrieţi, că vă trag copiii de urechi. Ori vă apucaţi de scris lucruri serioase ori o lăsaţi moartă – n păpuşoi. De parcă voi credeţi că vreun copil din ziua de azi mai citeşte ceva dacă nu este obligat!

Şi eu nu mă minunez deloc. Chiar mă bucur că nu este mai rău de atât. Naşpa este că în ritmul ăsta v-a veni vremea cănd n-o să ne mai mirăm că elevii au scris prostii la evaluarea naţională sau la bac, pentru că ei fie nu vor mai merge la şcoală (la ce bun dacă unicul scop în ţara asta este să supravieţuieşti sperând), fie vor fi plecaţi deja demult în alte ţări, unde vor da cu mopul prin casele străinilor sau vor spala vreun moş de căcat la cur.

Aşa că vă rog eu, mai terminaţi cu glumele pe seama propriilor voştrii copii, că voi îi creşteţi şi educaţi aşa prost şi fără să vă gândiţi la viitorul lor! Că şi-aşa le este greu, că nu au bani de-o pipă, de-o cafea sau bani de mare. În plus, voi ăştia maturii, care faceţi mişto de bieţii elevi, chiar credeţi că sistemul vostru de învăţământ este fără cusur? Chiar credeţi că sunteţi în măsură să arătaţi cu degetul spre proprii voştrii elevi? De fapt, voi credeţi că sunteţi mai culţi ca ei? Şi voi ăştia de vă uitaţi şi râdeţi, ce, voi sunteţi mai breji?

Cine crede că este ea, Esca, care îşi permite să relateze o biată ştire etalând grimase şi gesturi care îţi sugerează clar sentimentul de miştocăreală?

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celorlalți 68 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger