4 nov. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Piedone a demisionat, dar după Ponta

Înainte de toate vreau să spicuiesc câteva idei din cartea Psihologia Mulţimilor, scrisă de Gustave Le Bon, tocmai pentru a introduce cititorul în atmosfera care domină România în aceste zile. Aşadar, la prima vedere, marile bulversări care precedă salturile de civilizaţie par determinate de transformări politice considerabile. Însă, o cercetare atentă a acestor evenimente dă la iveală faptul că adevăratele cauze, dincolo de cele aparente, ţin de o modificare profundă a mentalităţii popoarelor.

Veritabilele răsturnări istorice nu sunt cele care impresionează prin amploare şi violenţă. În momentul de faţă gândirea umanităţii este pe cale de a se transforma radical. La baza acestei transformări stau doi factori importanţi: primul e distrugerea credinţelor religioase, politice şi sociale, din care derivă toate elementele civilizaţiei noastre, iar cel de-al doilea este crearea unor condiţii de existenţă şi de gândire complet noi, generate de cuceririle moderne ale ştiinţei şi industriei.

Acuma, am văzut cu toţii că Ponta a decis să demisioneze împreună cu tot aparatul de guvernare. Pentru asta nota 10. Pentru faptul că doar după ce au murit oameni, nota 1. Cineva îmi spunea că nu Ponta este de vină pentru tragedia de la #Colectiv, că nu el a dat autorizaţii, că nu Guvernul, adică miniştrii şi tot ce mişcă într-un cabinet de Prim-ministru, sunt de vină pentru corupţia existentă la nivelul instituţiilor publice. Dar cine este vinovat, întreb eu?

Ba da, Guvernul, Parlamentul şi Preşedintele sunt de vină pentru aproape tot ce se mişcă anormal în ţara asta. Mai apoi, de vină sunt masele, poporul, care s-a lăsat amăgit atâţia ani cu tembelizorul. Nu vreau să mai spun încă odată motivele pentru care se fac vinovaţi toţi politicienii că deja mi-a ajuns. Îmi este greaţă de tot, de sistem, de mândria de român, de apatia oamenilor, de nesimţirea de care dau dovadă conducătorii acestei naţiuni.

Revin la noutăţile zilei. Şi Piedone şi-a dat demisia, dar numai după ce Ponta, un prim-ministru în funcţie, şi-a dat demisia împreună cu tot guvernul. Deci vezi, în ţara asta nimic nu-i normal. Un primar este mai important decât un premier. Un premier trage după el şi Guvernul tocmai pentru a scoate basma curată un vice-premier. Este nevoie să moară oameni pentru a ne da seama că prezenţa corupţiei poate ucide oameni, animale, credinţe, idealuri.

Eu cred că nu sunt suficiente demisiile lui Ponta şi Piedone. Pentru ca această ţară să intre în sfârşit pe un făgaş de normalitate, în zilele următoare ar trebui să demisioneze toţi parlamentarii, preşedintele Klaus Iohanis şi mai ales Patriarhul Daniel. Ca să schimbăm cu adevărat direcţia trebuie să rupem mâţa-n două. Dar ştiu, asta ar fi poate prea mult dintr-o dată pentru românii care au obosit, care nu mai cred în nimeni şi-n nimic, care aproape că nu mai ştiu ce este corect în ţara asta şi ce nu.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.