20 Oct 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Un poet prins în închisoarea clipelor şi a limbajului codat

Gânditor, subtil dar parcă surprinzător de direct, poetul Mihai Victor Afilom te ţine în suspans de fiecare dată când te situezi în imediata lui vecinătate. Pare nesigur pe el, însă vorbele lui curg lin şi fără salturi, pare omul transformat într-un fluid subtil care face legătura între neant şi prezent, între ceva-ul palpabil şi ceva-ul metafizic. Dacă îi citeşti poezia instantaneu te transformi şi cauţi ceva ce nu credeai că există.

Între „stigmă şi determinare” – cum spune domnul Eugen Evu în postludiumul acestui volum, cred că avem nişte traiectorii de destin predeterminate şi ne mişcăm în aventura acestei existenţe precum electronii pe o orbită circulară (fiindcă în univers linia dreaptă este o iluzie, totul este circular, spiralat, ciclic, toate existenţele sunt resorbite). Şi în această mişcare suntem ghidaţi de o forţă misterioasă şi plenară, răsădită în interiorul nostru încă din momentul concepţiei.

Destinul pe care mi l-am asumat, cel de explorator al lumii fantastice a cuvintelor, nu este facil, ci implică clipe intense de confruntare cu sinele răsfrânt în oglinda nemiloasă a adevărului. Reprezintă sinceritate şi respect faţă de cititor, empatie faţă de semenul tău.

mihai-afilomAsta spunea Mihai Afilom săptămâna trecută la lansarea unui nou volum de poezie intitulat Elegii Fluide. M-am uitat lung la el şi de la o clipă la alta mi-am dat seama că pe vremea când eram colegi de breaslă nu părea a fi un om atât de misterios, atât de plin de secrete şi adevăruri universal valabile. Am fost plăcut surprins dar şi mândru că-l cunosc pe acest poet contemporan cu mine, contemporan cu Eugen Evu, un alt poet hunedorean pe care îl admir. În biblioteca mea am acum volumul Elegii Fluide cu autograful lui Mihai şi pentru asta mă bucur foarte mult. Într-o singură după-amiază m-am îmbogăţit mai mult decât aş fi reuşit probabil s-o fac în 6 luni.

Elegii Fluide este o continuare a volumelor anterioare Şerpii Soarelui şi Şevalet Terapeutic. „Intenţia mea nu este nici să mă impun, nici să dărâm tipare şi standarde”, spune Mihai Afilom. Însă el exact asta face, poezia lui uimeşte, pare venită din străfundurile unui suflet care ţipă după ajutor. Tiparele trebuie strivite, pentru că ele ne fac viaţa monotonă, ne privează de creier şi ne duc spre automatisme. Mihai nu acceptă nici un compromis şi pentru asta personal îl admir.

Între Basm (mitosofie) şi raţionalismul umanist, altfel spus, între daimonul bun şi cel rău, iniţierea are ţintă catharsică; reaflăm că daimonul bun şi cel rău se atrag reciproc, conform misterului că existăm… Iată ars poetica şi ars noetica sa: „Câinii negri ai tenebrelor telurice / Sfâşie bucăţi din suflet, /Efectul narcotic al vieţii / Nativ implantate în cortex / Naşte păsări cenuşii pe cerul conştiinţei”… Părerea poetului Eugen Evu despre Mihai Afilom.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.

Abonează-te! Pentru tine e GRATIS.

Dacă îţi place cum scriu adaugă adresa ta de e-mail şi fă-ţi un abonament la articolele viitoare.

Alătură-te celor 51 de abonați

Artă vizuală

aparate foto

Despre fotografie
Foto Blogger