Școliți proprietarii de spații comerciale

Ai putea spune că în titlul articolului am spus tot. Nu, nu am spus chiar tot. Pentru că ideea școlirii proprietarilor de spații comerciale poate fi interpretată în sensul școlirii proprietarilor pentru a le crește nivelul de șmecherie din cap. Ori ei nu trebuie să fie mai șmecheri, ci mai deștepți, mai deschiși puțin la minte. Șmecheria le aduce doar chiriași care nu pot, ori ei vor chiriași care să și poată.

Numai că pututul ăsta este interpretat greșit. De proprietarii de spații, evident. Foarte mulți merg pe principiul dacă vrei spațiu plătești. Nenea omul care ai holongit la căpșuni și care din banii strânși la ciorap, sfârâind a foame, ți-ai cumpărat o uscătorie, un apartament, o cameră de cămin, o garsonieră amărâtă vândută de o babă care trăgea să moară, nu mai ține de prețul ăla ca de chiloții de pe tine.

Piața se mișcă, economia la fel, puterea de cumpărare scade sau crește în funcție de tâmpiții pe care îi delegăm să ne conducă țara. Dacă nu ești atent la toate astea și nu ții cont de ele vei avea doar un spațiu plin de goange și de molii, de țânțari, de păianjeni și de șoareci care fac tranzit prin investiția ta.

În orașul unde locuiesc observ pe zi ce trece tot mai multe spații goale, cu afișul de rigoare ”De închiriat sau de vânzare”. Sunt sigur că și în alte orașe poți regăsi această situație. Genul acela de afiș îți transmite printre altele disperarea proprietarului. El ar vrea să închirieze, dar ar și vinde dacă se ivește ocazia. Ce înțelegem din asta? Că proprietarul este bătut în cap. Nu-și găsește chiriaș pentru că nu vrea nici în ruptul capului să lase din chirie. Și cere aceiași chirie pe care o cerea și acum 6, 7 sau 10 ani.

Prin urmare, stă cu spațiul gol și se uită la afișul ăla stupid ”De închiriat sau de vânzare”. Cine să închirieze dacă tu ești bou și nu vezi că ești depășit de situația economică a țării? Cine să cumpere dacă tu ceri prețuri astronomice?

A, ca să nu mai spun că majoritatea proprietarilor de spații comerciale cer și chirie în avans, și vor și o sumă egală cu trei chirii constituită ca și garanție. Ce-i asta? Vise de proprietari căpșunari, care, când s-au văzut cu cheile uscătoriei de la parterul blocului lor, au început să creadă că ei sunt Dumnezeii imobiliarelor.

Acum câțiva ani, în primăvara lui 2008, am închiriat un spațiu chiar în centrul orașului cu 450 de euro pe lună. Mi-am deschis o firmă de IT și începuse încă din prima lună să-mi meargă destul de bine. Au trecut lunile și vânzările creșteau. Problema era că printre clienții de seamă se aflau și unele instituții publice, de la care încasam banii prin trezorerie și la minim 30 de zile. Nu era o problemă, treaba mergea și eram mulțumit.

Numai că la sfârșitul anului a început criza financiară. Am început să simt foarte repede efectele. Eram în impas, chiria de 450 de euro începuse să-mi dea mari bătăi de cap. Am chemat proprietarul și am încercat o negociere. I-am propus să scadă chiria la 300 de euro, cel puțin până se mai așează puțin lucrurile la nivel mondial.

A zis că nu poate să scadă atât și că este dispus să mai lase din preț până la 400 de euro. Cu 50 de euro în plus sau în minus nu obțineam nici un ajutor substanțial. Am insistat, am explicat că dacă plec spațiul cu pricina va rămâne gol foarte mult timp. Proprietarul nu m-a crezut. Am închis prăvălia și am plecat într-un apartament amenajat ca și spațiu comercial, tot la stradă, unde am obținut o chirie de 100 de euro. Proprietarul acelui spațiu mi-a spus că mai bine preferă să primească mai puțini bani decât să stea cu spațiul gol. Bravo, am zis, iată un proprietar înțelept.

Vechiul spațiu a stat 6 luni cu afișul ”De închiriat” în geam. După alte câteva luni am observat un alt tip de afiș: De închiriat, 350 de euro. Aha, ai început să ajungi la vorba mea, îmi spuneam ori de câte ori treceam pe acolo. După alte două luni: De închiriat, 250 de euro.

Asta se întâmplă când ești dobitoc și nu te consulți și cu alții care mai știu ce se petrece pe piața imobiliară și nu numai. Așa că, propun înființarea unor cursuri speciale, subvenționate de stat, destinate școlirii proprietarilor de spații. Poate așa se mai ridică și economia. Pentru că există foarte mulți oameni care ar face ceva dacă ar avea și spații de închiriat mai accesibile.

Când te zgârcești stai cu spațiul gol și te mai duci din când în când pe acolo să vezi dacă șoarecii și șobolanii nu ți-au ros cablurile electrice și pereții. Dacă nu colaborezi cu chiriașul, dacă ești chitit doar pe chiria lui, te duci în cap și tu și chiriașii care îndrăznesc să facă afaceri cu tine. Așa că, domnule proprietar de spațiu comercial, mai analizează, mai studiază problema, mai uită-te la televizor și vezi cum se mai prezintă piața, nu sta doar cu mâna întinsă și cu NU legat de gât.