A trecut Joker și pe strada mea

Era pe celălalt trotuar. Era îmbrăcat în costum maro, cu dungi albe, foarte bine călcat, avea pălărie albă și pantofi cu toc, albi. Cămașă albă, asortat până în dinți. În mâna stângă purta, cu mândrie, un buchet de flori.

Mergea încrezător. Doar cei de la SIE probabil că ar fi putut să-l oprească. Avea și un zâmbet care îl dădea de gol. Un porumbel nu-și cucerește astfel porumbița. Omul acela, de ziua Floriilor, mergea angajat, precis, aranjat, cu toate armele la el. Soarele îi zâmbea pe față, trecutul pentru el nu exista, viitorul îl trăgea după el pe-o șină pe care doar el o simțea.

Lumea, curioasă, ba îl judeca, ba îl contempla cu stupoare creștinească, dă Florii. Și omul acela, Joker i-am spus eu, nu se plimba, avea viteză. Se grăbea să ajungă.

Eu n-am văzut decât o singură dată un bărbat atât de hotărât să-și vadă femeia într-un moment aniversar. Eu nu m-am regăsit.

Îmi aduc aminte că la una din expozițiile mele de fotografie își lansase o carte fata lui Păunescu, Ana-Maria Păunescu. Un bărbat, înnebunit după ea, a fost prezent acolo, mă cunoștea și pe mine. Era îmbrăcat atipic.

Avea un costum albastru, neîngrijit, pantofi de culoare maro, scoși parcă din sacul cu sare, pălărie albă, frecată, parcă, cu slănină, și un fel de parpalac – balonzaider de pe vremea lui Mihai Pacepa. Arăta ca o ceapă cu două coji albastre, acoperită cu praz și o coajă de banană veche.

Omul își urma instictul

Nu-l voia nimeni prin preajmă, dar era prezent oriunde. Eu i-am făcut fotografia vieții, cu Ana-Maria Păunescu. Când am apăsat pe declanșator, în fața mea am văzut două stări: derută și indiferență. În fotografie n-o să găsești, probabil, ideea acelei fotografii.

Dar azi am fost impresionat de Jokerul de pe strada mea. Mă înclin, domnule, cel de pe trotuarul opus mie. Sigur ai fost primit cel puțin cu o îmbrățișare.