3 aug. 2015
  |   Nu sunt Comentarii

Nu mai avem voie să-l simpatizăm pe Ceauşescu

Pe vremea lui Ceauşescu trebuia să ai mare grijă ce scoteai pe gură, adică ce spuneai, cum spuneai, pe cine simpatizai şi pe cine nu, pe cine înjurai sau lingeai în cur. Cu alte cuvinte, erai foarte limitat în exprimarea simpatiilor. Practic, aveai două opţiuni: fie spuneai mereu şi mereu că Ceauşescu este cel mai deştept şi mai iubit dintre pământeni, fie te exprimai în dezacord cu tot sistemul şi te duceai aproape pe viaţă la puşcărie.

Când am ieşit în stradă în ’89 am avut credinţa că lucrurile se vor schimba şi în ţara asta şi că ne vom câştiga măcar dreptul să ne exprimăm liber. Acum, după 25 de ani de la momentele trăite în stradă cu speranţa că România va deveni în sfârşit liberă, constat că de fapt sunt mai îngrădit şi mai controlat decât pe vremea Ceauşeştilor.

Şi ca să nu mai existe dubii şi suspiciuni, autorităţile publice au decis să dea totul pe faţă. Aşadar, da, în România trebuie să ai grijă la ce vorbeşti, la ce scrii, cu cine simpatizezi. Statul a decis să ne îngrădească aproape toate drepturile. Şi ca lucrurile să fie bine înţelese, oficial, cultul Nicolae Ceauşescu este interzis în România.

Dacă vei îndrăzni să mai pălăvrăgeşti la cafea despre cât de bine era pe vremea lui Ceauşescu eşti pasibil de puşcărie. Dacă vei îndrăzni să crezi şi să susţii public că nu a existat un holocaust, că Hitler a făcut de fapt un bine, că pe vremea lui Ceauşescu nu legionarii şi securitatea a făcut rău în România, eşti pasibil de puşcărie.

Trebuie să crezi doar ce ţi se spune, altfel eşti pasibil de puşcărie. Şi lucrul acesta este întărit oficial şi verbal chiar de un consilier prezidenţial. Am văzut multe grupuri pe facebook care mustesc de nostalgia vremurilor Ceauşiste. Gata, s-a terminat cu simpatiile. Suntem monitorizaţi din umbră. Trebuie să accepţi doar ceea ce îţi spun istoricii că s-a întâmplat în trecut. Ai dreptul doar să taci sau să te exprimi în tandem cu autorităţile statului, altfel vei fi judecat (în cel mai feiricit caz) şi băgat la pârnaie.

Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă – Andrei Muraru, consilier al Preşedintelui României.

Din acest moment, autorităţile publice trebuie să urmărească aceste lucruri şi să identifice acolo unde există infracţiuni în baza acestei legi. De 48 de ore, vă pot spune că, deşi nu s-a observat acest lucru, cultul lui Nicolae Ceauşescu este interzis oficial în România pentru că această lege sancţionează cultul persoanelor vinovate de crime împotriva umanităţii, de crime de război şi genocid. După cum ştiţi, Nicolae Ceauşescu a fost condamnat pe 25 decembrie la Tribunalul Militar Excepţional pentru genocid: articolul 357, Cod Penal, mai spune Muraru.

Iată şi dovada oficială.

Ce mai poţi să spui?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Despre Urieş

Blogger, web designer, fotograf. Pasionat de fotografie, filme, calculatoare. Călătoresc cât de mult pot. Scriu şi citesc cu plăcere. Cea mai citită revistă: PhotoMagazine. Cel mai vizionat film: Gladiator (2000). Fotograful preferat: Andrzej Dragan. Aşteptări de la viaţă: n-am, prefer să mă aştepte ea.
Abonează-te la blog prin email, pentru tine e gratis

Introdu aici adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 67 de abonați

Despre fotografie
Foto Blogger