Când m-am trezit dimineață am simțit ceva mai multă libertate decât ieri. M-am simțit mai liber, mai plin de fantezie și poftă de viață. În general sunt un tip liber, dar azi vreau să simt libertatea așa cum nu am mai simțit-o niciodată. Azi am decis să trăiesc în alt spațiu cosmic, azi vreau tot universul doar pentru mine.
Așa că am să scriu tot, dar absolut tot ce-mi trece prin cap. Stai, asta nu înseamnă că vei și vedea tot ce scriu… Azi vreau să privesc cele mai teribile și fascinante fotografii. Azi vreau să alerg alături de caii sălbatici pe câmpii și dealuri, azi vreau să cuceresc lumea, fie și la nivelul gândurilor și al minții mele.
Azi vreau să abuzez de fantezie. Azi vreau să las muzica să-mi desfete simțurile la maxim. Azi vreau să mă bucur de fiecare moment, azi vreau să trăiesc fiecare moment ca și cum ar fi ultimul. Mâine nu știu ce va mai fi.
Azi vreau să deschid toate ferestrele și porțile care au stat închise ani de zile, azi vreau să vizitez artefactele din trecutul meu, azi vreau să fiu trecut, prezent și viitor în același timp.
Azi voi chema toate muzele la apel, azi nu voi lăsa pe nimeni să mă supere, să mă deturneze de la starea absolută de libertate.
Azi mă voi iubi doar pe mine, azi aștept să vină la mine toate creativitatea din lume, azi vreau să fiu doar eu, azi tu nu prea exiști, și nu te supăra că-ți spun asta, la fel ar trebui să faci și tu din când în când.
Azi vreau să-mi ucid toți străjerii care stau la poarta sufletului meu. Azi vreau să fiu zmeu, dumnezeu, om, extraterestru, diferit, exclusivist.
Și ca să simți și tu despre ce vorbesc aici, ca să simți și tu ce înseamnă libertatea absolută, îți las aici un videoclip, poate te ajută. Privește cu atenție, nu gândi, lasă-ți simțurile să te invadeze.
Fa mai des acest exercitiu de fericire!Vei simti libertatea din plin!
O să exersez. Pofta vine mâncând, uneori.
Azi cred ca ar trebuii sa iesi din casa.