Când te-ai născut, mama ta, o cățea, te iubea, probabil, mai puțin, pentru că aveai o problemă la un ochi. Stângul. Toni, veterinarul, cel pe care azi nu prea îl iubești și te tot strădui să-l muști și care te-a salvat de la orbit, tâmpitule, mai trăiește. Azi e 12, decembrie, 2020, și e ziua ta, zăpăcitule!
Azi ești de 8 ani. Tu faci ani numai în decembrie. Îi luna mea preferată, zăpăcenie. Te-ai născut pe 12.12.2012. Te-ai programat fix într-o zi ca să-i enervezi pe unii? Întreabă-i dacă știu cum e cu inervatul.
Azi și mama e la pat. Și soră-mea e moartă. Și mașinile trec pe stradă ca daciile de dinainte de `89. Adică una la oră. E noapte și tu nu te prea percepi. La nonstop s-o prea închis. Am cerut un foc pentru țigară și-o zis bine.
Te iubesc, tâmpit frumos, am avut multe împreună. Numai tu nu te-ai prea avut. Știu, nu înțelegi chiar tot. Dar dacă ai putea vorbi? Să-mi trăiești, nebunule, să nu-mi mori că te te voi sparge.
Îmi stai cârcit, pe lung, pe lângă mine, te lungești cu botul alb, ciobane, moșneag, ce ești, te iubesc, scrântit care mi-ai fost și încă-mi ești. Mi-ai trăit pe întuneric, pe lumină m-ai enervat, în decembrii te-am respectat. Mă enervezi fain, Cezare, tâmpit, cu urechile tale mari, crescute mari, pe lângă mine, pe unde merg, pe unde mă atârn.
Am fost pe ore și pe grabă, ți-am numărat labe, tu m-ai împrăștiat cumva. Bă, pulă, tu te vezi cât ești de fain? Mă enervezi, noaptea, uneori, când sforăi ca un cioban bătrân, fără oi, fără talăngi. Dar te-am iertat de fiecare dată. Că-ți sunt prieten, nu stăpân.
Nu te iert. Auzi, bă, pulă, să-mi aduci pernele înapoi. Da, alea cu care am tot aruncat după tine, când m-ai sforăit ca un cioban nebun, ciobănesc hunedorean, care ești de 8 ani.
Și acum îți reamintesc. Azi e ziua ta, Cezare, prieten minunat ce-mi ești. Te iubesc, să nu-mi mori vreodată, că te sparg. La mulți ani, prieten drag, pe care l-am cărat și-n brațe și pentru care am și plâns, ca băieții! Azi facem și tort. De carne. Sau din ce vrei tu.
Ce mai poţi să spui?