Da, bro, ia cu pită de la Oana Gheorghiu, vicepremier la România ta

Acest articol este preluat în totalitate de pe contul de facebook al Oanei Gheorghiu, vicepremier al României. Adaug la el doar atât: hai să vezi că cam cum stă treaba în România, că doamna Gheorghiu chiar a reușit să descopere și să arate o ANUMITĂ față a României. iA CU PITĂ.

Petrotrans SA

O companie care nu a fost niciodată listată la bursă, care a rămas mereu complet în mâinile statului. Ferită de piață, ferită de transparență, ferită de orice control extern.

Există o conductă sub pământul României. Nu mai transportă nimic de aproape 20 de ani. Hoții au demontat-o bucată cu bucată.

Și totuși, în fiecare an, statul român plătește 27.960 de euro proprietarilor terenului de sub ea.

De ce? Pentru că nimeni nu a semnat o hârtie ca să o radieze definitiv din inventarul domeniului public.

Nu, nu e ficțiune. E România de astăzi.

Vorbim de o rețea care număra la un moment dat 1.800 kilometri de conducte magistrale pentru transportul produselor petroliere (benzină, motorină, țiței). Infrastructură construită în decenii, cu valoare strategică reală.

Anul 1996

Guvernul desființează entitatea care opera conductele și o absoarbe în Petrom. Însă uită să o scoată din lista privatizărilor în masă. Pe RASDAQ se tranzacționează acțiunile unei companii inexistente. Oameni reali cumpără și vând titluri de la o entitate fără ștampilă, fără manager, fără existență juridică. Nimeni nu răspunde.

Anul 2000

O patrulă de jandarmi descoperă prima rețea de furt din conducte. Preferă tăcerea în schimbul mitei. Afacerea continuă.

Anul 2001

Intră în schemă un echipaj al Secției 5 de Poliție București. Dintr-un furt cu bidonul devine o industrie organizată.

Anul 2004

Hoții montează o instalație de 250 de metri pe sub canalul Dunăre-Marea Neagră pentru a alimenta barje. Numai în acel an, peste 100.000 de tone furate. Pagubă estimată, peste 80 de milioane de euro.

Statul, prin forțele sale de ordine, ajută la jefuirea unei companii a statului.

Anul 2005

O ordonanță a guvernului reorganizează sectorul. Petrotrans SA e desemnat operator licențiat, dar concesiunea nu îi este atribuită. Fără concesiune, Petrotrans SA nu poate opera. Mai mult, e obligată să cedeze o parte din patrimoniul propriu către o altă companie de stat, fără nicio compensație.

August 2005

Activitatea Petrotrans SA încetează. Nu din cauza pieței și nu din cauza managementului, ci din cauza unei decizii administrative care nu a mai venit niciodată.

Anul 2007

Faliment, niciun angajat, rețeaua distrusă fizic, stocul de produse nevandabil.

Anul 2012

Curtea Supremă condamnă 56 de persoane – 34 de polițiști și 2 jandarmi – pentru complicitate la furt. Paguba declarată oficial: 150.000 de euro. O cifră absurdă față de zecile de milioane furate anual în perioadele de vârf.

Urmează 19 ani de procedură de faliment.

În 12 ani, lichidatorul recuperează 7,3 milioane de lei din vânzarea de vehicule, vagoane cisternă, conducte dezafectate la fier vechi. Unele terenuri trec prin 60-70 de runde de licitație. Prețul scade cu peste 60% față de evaluare. Tot nu se găsesc cumpărători.

Anul 2019

Lichidatorul depune raportul final. Cer închiderea procedurii. La ședința creditorilor, cineva votează împotrivă. Cine oare? Tocmai Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, care are de recuperat un procent de 0,0021% din creanțe (în cuantum 6.959 lei).

O instituție a statului blochează închiderea falimentului unei companii a statului, în detrimentul altor instituții ale statului.

Anul 2026

Compania încă există, juridic. Procedura continuă. Și statul plătește în continuare 27.960 de euro pe an pentru o conductă pe care hoții au furat-o și pentru care nimeni nu a semnat hârtia de radiere.

Creditorii au primit 0 lei.

Creanțe nerecuperate: 329 milioane lei (probabil dublu, dacă am ajusta la valoarea de azi).

Până în prezent, Petrotrans SA a murit de trei ori: în 2005 când statul i-a retras operarea fără compensație, în 2007 când a intrat în faliment și în 2019 când lichidarea a fost blocată din interior.

În fapt, ea nu mai există din 2005. În acte, ea încă există în 2026.

La fiecare moment relevant din această poveste, lipsa de decizie a costat mai mult decât ar fi costat chiar și cea mai proastă decizie posibilă.

Iar ei vin astăzi și încearcă să ne fraierească cu sloganul „nu ne vindem țara”.

Doamna Gheorghiu, mă înclin. Mai dă-le la zoale, că o scoți bine la lumină. Că să vadă guțulanul care a votat haur și Horgescu că cam cum stă treaba la București și în ghiozdanele altora. Că prea ie înfoiați și hauriți. Și tâmpiți. Că ie invazie de tâmpiți. Bre, parcă-i primăvară și-au năpădit muștele.