Vorbeam cu o bloggeriţă, o premiantă în domeniu şi pe care o respect cu sinceritate maximă, căruia nu am să-i dau numele pentru că nu despre identitatea ei vreau să scriu. Am întrebat-o dacă nu ar vrea să pună pe blog un banner cu campania demarată de mine NU VIOLULUI! Am primit foarte repede un răspuns sincer şi foarte tranşant: „Povestea asta cu violul secolului a început să mă cam plictisească. Sincer. Nu vreau să par insensibilă dar nu prea rezonez cu subiectul”.
Am dus discuţia şi mai departe şi am ajuns la concluzia că o fată, o tânără, un om cu viaţa în faţă, are o poziţie foarte fermă în ceea ce priveşte propriul viitor şi valorile morale după care se ghidează în viaţă. Este extraordinar să observi că mai există oameni de genul acesta.
Cred şi eu că poveştile despre violuri şi abuzuri sexuale pot crea stări de disconfort, greaţă şi plictiseală. Şi eu aş vrea să scriu numai despre poveşti frumoase, cu oameni mereu fericiţi. Asta ar însemna să fiu insensibil la tot ce este inuman în jurul meu. Din păcate nu pot să păşesc peste cadavre şi să merg mai departe cu fruntea sus fără să-mi pese, chiar dacă uneori aş vrea să pot face asta.
Desigur, poate că nici nu trebuie să facem atâta caz din evenimente care se întâmplă mereu şi mereu, fără încetare. În altă ordine de idei, sunt ferm convins că atunci când nu eşti chiar tu într-o situaţie ca cea a vasluiencei violate de cei şapte “crai” poţi cu uşurinţă vorbi la rece, sec, poţi adopta poziţii care par a fi de nepăsare, de scârbă. Nu poţi înţelege un război dacă nu ai participat activ la el, nu ştii ce simte o mamă căruia îi moare un copil dacă toţi copii tăi sunt sănătoşi şi la locul lor în viaţă. Indiferent cât de clar ţi-ar povesti cineva durerea lui nu vei simţi la fel dacă nu ai trecut prin situaţia de care se vorbeşte.
Întorcându-mă la marele viol de la Vaslui spun că îmi pare cel puţin curioasă atitudinea de nepăsare a unor femei. Am stat de vorbă şi cu unele mai tinere, dar şi cu unele mai în vârstă. Unele mi-au spus pur şi simplu că se face prea mult caz din nimic.
Să încercăm să ne imaginăm asta: fiica ta de 14 ani este violată, bătută şi batjocorită de 10 hăndrălăi. Poţi să-ţi imaginezi asta fără să simţi nici un strop de furie? Ei bine, pentru cei care nu sunt într-o astfel de situaţie totul poate părea doar o simplă ficţiune. Dar femeile şi copiii abuzaţi sexual despre ce vorbesc? Poţi să descrii în cuvinte?
În sfârşit, respect părerea tuturor. Însă nepăsarea îmi dă fiori. Pentru că de fapt această nepăsare caracteristică românului de după ’89 a dus la situaţia în care milioane de români au plecat din ţară, în timp ce restul care au rămas acasă dorm pe ei. Prea multă nepăsare.
Dragi femei neviolate, vă doresc să aveţi parte doar de bărbaţi sensibili, care să vă asculte dorinţele şi care sunt dispuşi să vă facă doar fericite. Dragi femei care aţi fost violate, căutaţi-vă liniştea în voi, nu aşteptaţi dreptatea unde nu este, cel puţin eu, chiar dacă sunt bărbat, empatizez cu voi şi fac ce pot să vă susţin cauza.
Ce mai poţi să spui?