A fost prima expoziție de fotografie în care am expus alături de un fotograf pe care nu l-am văzut până la vernisaj. FRÂNTuri, semnat Traian Urieș (Hunedoara) și Florinda Loredana Ciuraru (Brăila), Castelul Corvinilor, Hunedoara, Sala Dietei, vernisaj 31 martie 2023, orele 17:00.
Lucrări tipărite pe un suport modern la dimensiuni de 70X45, expuse pe șevalet, astfel, privitorul a avut ocazia să-și pună întrebarea dacă fotograful a dorit să prezinte pictură sau fotografie. Da, despre fotografie este vorba în FRÂNTuri, nu despre pictură.
Am fost întrebat, de ce FRÂNTuri? Nu vreau să dezvolt punctul nostru de vedere, al meu și al partenerei mele, Florinda, prefer să las privitorul să cugete prin propriile simțiri.
Sala Dietei din Castelul Corvinilor este una dintre cele mai mari și mai impunătoare săli din acel muzeu. Arcadele generoase, stilul gotic, vitraliile și grosimea pereților te duc cu gândul la vremuri apuse în care cavaleri și domnițe își petreceau zile bârfind sau punând la cale noi cuceriri.
Am zis și io câte ceva despre Florinda și moment.
Florinda încă se descoperă. Își caută drumul printre pixeli, umbre, linii, reguli, fotografie. Fotografia pentru ea reprezintă încă un mister. Dacă i-am oferit o mână sper s-o folosească cu bine. Emoțiile care i-au secerat trăiri de moment o vor căli. Sunt sigur de asta.
Mulțumesc pentru spriijin conducerii Castelului Corvinilor, Primăriei Hunedoara dar și celorlalți susținători care nu au dorit să le fie dezvăluit numele. Nu în ultimul rând doresc să-i mulțumesc partenerei mele pentru încredere și pentru implicarea într-un proiect fotografic care s-a născut din dorința de a oferi FRÂNTuri din viața noastră printr-un parteneriat care sper să dureze mulți ani de aici înainte.
Fotograful pe care nu l-am văzut niciodată până la vernisaj a zis ceva.
Urieș Traian, omul din spatele aparatului de fotografiat, a văzut, dincolo de aparențe, așa sa născut expoziția FRÂNTuri. Mulțumesc pentru încrederea acordată de a expune alături de el într-un cadru plin de istorie și poveste. Castelul Corvinilor, un petic plin de istorie și povești frumoase, găzduiește Expoziția FRÂNTuri. Printre vitralii și coloane învăluite în mister se desfășoară expoziția de fotografie FRÂNTuri, un prunc venit din dorința de a scoate doi fotografi dintr-o amorțeală cronică. Sunt onorată că am avut privilegiul de a expune pentru prima dată într-un loc cu o însemnătate istorică așa de mare, lângă un fotograf cu o vastă experiență.
Și cireașa de pe tortul din culise. Am montat o cameră foto pe un trepied cu scopul de a filma prezentarea din cadrul vernisajului. Desigur, am uitat să dau jos capacul de pe obiectiv și, mai ales, să o PORNESC. Se mai întâmplă și la casele mari. Promit că la următorul eveniment de acest gen pornesc camera și-o las să filmeze și râgâiturile din culise. În rest, baftă și miracole. FRÂNTuri s-a consumat prima dată la Castelul Corvinilor. Veni, Vidi, Vici!
Ce mai poţi să spui?