În primul rând că îți anulezi creierul, îi fuți și puținele funcții pe care le mai are, iar în al doilea rând îți bagi singur sula în coaste, AI ești TU, cu cât poți, nu ai nevoie de mai mult artificial, ai deja în hrană, în ceea ce vezi la tembelizor.
Dacă apelezi și la AI ești dresat deja pentru rolul vieții, hedonist scrie pe tine, cu tente de cretin.
În timp ce România este sufocată de aiști și de căcaturile pe care le-au făcut pesediștii, alături de handicapatul ăla de Ohanis, împreună cu Zdrăncilă, Horban, Ciucă, Hăstase, Ponta Viorel, Boc Emil, Tăriceanu, noi ne uităm la televizor, în baie, în bucătărie, în hol, în curtea din spate, validăm tot mai tare ideea de a ne înlocui cu roboțimea, anulând astfel dreptul la viață a unei mierle sau a unui pui de urs care a fost lăsat la voia întâmplării de o mamă împușcată de un maniac cu pușcă și cu permis de vânător.
Unde-i ideea de a cumpăra un Chevrolet Impala, din 1962?
Avem tembelizoare peste tot. Rate peste rate să ne cumpărăm tembelizoare. Am și eu unul. Stă pe balcon, mă uit la el din când în când, el nu se uită la mine că stă cu fața la perete. Mort, de vreo 8 ani. Îl donez, dacă vrei.
Stă neica nimeni la coadă la rate ca să-și cumpere telefon mobil, că ca să îi spună lui nevastă-sa că o omoară când vine acasă. Ie prost, tâmpit, cretin, dement, dar are smarfon, asta îl face om în rând cu lumea. Dacă nu are loc de parcare s-o însurat cu cine nu trebuie. Dacă la piață nu-i cutăreasca înseamnă că o plecat prea devreme, dacă sarmalele îs reci, Putin o dat cu drona greșită. Trăim, dar în derută. Totală.
Când observ o stare de normalitate am impresia că am dormit strâmb, și mi-a amorțit mâna a treia. Dacă mă trezesc cu pula sculată îmi vine să mă întreb dacă-i luni. Că io abia marți mă trezesc.
Pleacă lumea cu creier, rămâne AI. Ce mai operează chirurgul, ce dracului mai anesteziază anestezistul? În care debara aruncăm spitalele și pe ăi de ne-o primit pă pulă la UPU?
Plânje copchilul. Caută pă chat gpt. Are o criză mama. Caută un AI. Vine frigul. Întrebă pă AI. Am stres. Vorbește cu gpt. Sărbători fericite. Întreabă un aitist, are o altă părere, are multe coduri în scăfârlie. Ce dracului facem cu bătrânii care le știe pe toate? AI ie pentru handicapați, ca să nu uiți de unde ai plecat, ca să nu te întorci și s-o iei de la capăt.
Când ajungi să apelezi la AI cheia de la ușă nu se nimerește, ochelarii sunt supt bocancul tău, ploaie afară, Putin are 17 copii, girafa nu există, ortodocșii ie săraci, mamele sunt iluzii optice, stuardezele au pulă, fumezi matrix, doi tembeli citesc comentarii literare, beșina pute pentru că, apa curge în sus, prostia chiar doare. Vrei AI? Baftă și miracole.
Ce mai poţi să spui?