Păcatul devine o scuză din ce în ce mai verosimilă. Păcatul nu rămâne în urmă niciodată, el este mereu și mereu reinventat. Oamenii îl aduc în prim plan ori de câte ori au ocazia. Toată lumea se străduie să inventeze un păcat cât mai original. Când n-ai o scuză bună la îndemână o dai repede în păcat. Când nu-ți ies toate pasențele, desigur, apelezi la sfântul păcat. Sfântul? Dar oare păcatul e o chestiune sfântă? Cine mai poate să știe? Păcat, că era interesant de știut.
Ce păcate au mai inventat oamenii în 2015?
Desigur, internetul colcăie de păcate. M-am întrebat, din curiozitate, unde se regăsesc cele mai multe păcate? Și-am ajuns la următoarea concluzie.
Locul 1 – Manele (păcat că te-am iubit, păcat că m-ai trădat, păcat că … tra la la)
Locul 2 – Politică (păcat că ești prost, păcat că nu înțelegi, păcat că ai fost ales, păcat că vă mai ține pământul)
Locul 3 – Fotbal (păcat nu nu ne-am calificat, păcat că nu am reușit un scor mai mare, păcat că s-a accidentat, păcat că nu știm să jucăm fotbal dar o dăm în păcate)
Mda, e plin pământul de păcate și de păcătoși. Noroc că păcatul nu-i decât o idee bună și ieftină pentru o scuză proastă și ridicolă.
Ce mai poţi să spui?