Povestea de noapte a unui oraş tăcut

Ieri am simţit că sunt prea plin de poveştile de zi cu zi din oraşul meu, aşa că m-am hotărât să-mi iau camera foto şi să urc pe un deal unde să pot asculta poveştile de noapte. Vremea a fost perfectă pentru fotografia urbană sau de peisaj. Am ajuns sus şi am privit peste umăr. Soarele s-a dus rapid la culcare, lăsând în locul lui licuricii artificiali ai oraşului, luminile care ne feresc de hazard pe timp de noapte.

Un vânt rece, deloc agresiv, mi-a mişcat din când în când trepiedul. Am stat deasupra oraşului până am fost alungat de frig. Am coborât dornic să ajung acasă, dar nu pentru somn sau alte activităţi de seară, ci pentru a vedea poveştile fără cuvinte capturate pe cardul de memorie.

Pe dealul care m-a sprijinit în demersul meu fotografic de ieri stăteau cândva dacii. Am trăit un sentiment plăcut ştiind că am ocazia să calc pe urmele strămoşilor mei. Este minunat să ai un loc special de unde să poţi să-ţi fotografiezi oraşul pe timp de noapte. Las câteva fotografii şi aici, chiar dacă sunt la o rezoluţie mai slabă. Mai multe fotografii interesante poţi găsi aici sau aici.