Primavara mea draga, unde esti?

Simt pentru tine extrem de multa iubire, iar acum iti datorez regretul meu. Stiu ca ma iubesti si chiar pot sa simt asta, vreau din tot sufletul sa-mi odihnesc amarul si iubirea in iertarea ta toata. Si pentru asta te voi iubi cu gandul si cu tot ce mi-a mai ramas. Amintirea ta imi va acompania singuratatea. Vreau sa cred ca ma voi intoarce la tine, vreau sa stiu ca voi lupta pentru sufletul tau mare si pentru ziua cand te voi imbratisa din nou.

Nu as putea suporta vreodata ca ti-ai gasit un alt refugiu, nu as putea gandi ca vei darui cuiva ceea ce acum simt din rasputeri ca este al meu. Ma gandesc cateodata la asta si simt ca incet, incet imi moare sufletul.

Tristetea din iubire doare mai mult decat oricare alta tristete. Lipsa mea sper sa nu fie primavara ta, iar lipsa ta sa nu insemne sfarsitul a ceea ce am mai de pret pe lume. Sper sa intelegi si sa participi la aceasta calatorie lunga si fara de speranta, greoaie si fara culoare, si mai sper sa urci cu mine treptele ei pana la sfarsit, sa nu cedezi deloc atunci cand va durea mai mult, caci va durea.

Voi cauta mereu un mod de a continua si de a te salva, de a te lua cu mine, caci in mintea, in prezenta si in sufletul meu esti deja, iubirea mea. In calatoria mea se va intuneca tot mai mult cerul sperantei mele, insa nu te voi abandona, iti voi cauta mereu pasii si mirosul, rasuflarea si imbratisarea.

Viata asta nu-mi mai spune nimic, tu insa ma faci mereu sa o redescopar. Cand uneori teama mi se citeste in priviri, apari tu si imi demonstrezi din nou ca sunt puternic, ca pot lupta, ca pot invinge orice si ca pot trai linistit alaturi de tine pana cand moartea imi va deveni prietena si voi putea sa-i spun chiar eu cand sa ma ia.

Pe zi ce trece creste un gol imens in mine, pe care nu mai am cu ce sa-l umplu, pana cand apari tu. Asa inteleg de fiecare data ca dragostea ta ma ajuta sa mai traiesc, ca existenta ta ma duce spre mal de fiecare data. Am dat si dau din maini si din picioare sa parcurg drumul asta greu, si de fiecare data ajung la un mal cu gandul la tine. Esti ca o primavara intarziata, ca un strop de apa pe buzele celui care aproape ca a murit de sete, esti orice, esti tot ce ating si esti orice as vrea sa simt in brate si in suflet.

Nu voi putea sa-ti rezist nicicand, ai patruns adanc, atat de adanc incat nici chiar eu nu te mai pot scoate de acolo. Esti partea din trupul meu care ma ajuta sa respir, esti muza care imi arata mereu cum trebuie sa ridic mana sau capul atunci cand privesc natura, insetat sa o surprind in ipostazele ei cele mai bune, esti gandul ca exista cineva care sa imi soarba respiratia, esti partea din univers pentru care nu mai conteaza restul intregului. Deci, da. Asta esti.

Nu toti au o flacara eterna care sa le lumineze viata, eu am. Nu toti au o noapte cu stele prietenoase fara sfarsit, eu am. Nu toti pot astepta pentru ceva etern, eu pot. O lume exista si eu ma aflu in ea, insa tu esti lumea si pentru tine pot sa cuceresc restul lumii.

Sper ca zorii in care voi simti din nou ca pot sa te ating pentru totdeauna sa vina cat mai repede. Imi doresc sa uit acea zi malefica in care am pasit pe langa trecerea de pietoni si mai ales sa simt din nou libertatea ca pot gandi liber, ca as putea chiar sa te am mereu si pururea in veci. Amin.