Valea orbilor sau Valley of the Blinds – un film de o oribilitate anormal de normală

Valley of the Blinds – Valea Orbilor, un film românesc care mi-a lăsat, de departe, cel mai amar gust de când mă uit la filme pe lumea asta. Nimic, dar absolut nimic nu m-a făcut să simt altceva în afară de sentimentul că vizionez un film de toată pula și că-mi pierd timpul de-a-n-pulea.

Oribil, nimic actoricesc, nimic natural, o poveste cu doi țărani tineri care la un moment dat se fut într-o poieniță în timp ce satul este acaparat de unguri la ordinul lui Hitler.

La bază stă o povestea reală din perioada celui de-al doilea război mondial. ”Dictatul de la Viena (cunoscut și ca Al doilea arbitraj de la Viena) a fost un act internațional încheiat la 30 august 1940, prin care România a fost silită să cedeze aproape jumătate (43.492 km²) din teritoriul Transilvaniei în favoarea Ungariei horthyste. Acel act a fost impus de Germania nazistă și Italia fascistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sub titlul de „arbitraj” – Wikipedia.

După semnarea acelui act, în comuna Ip din județul Sălaj (dar și în multe alte localități din România, Moisei, Trăznea, Ciumărna, Zalău, Camăr, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerâșa, Marca, Nușfalău, Sărmașu, Mureșenii de Câmpie, Câmpia Turzii, Luduș, Prundu Bârgăului, Huedin, Cucerdea, Lăscud) sau produs mai multe atrocități.

Gavril Butcovan, singurul supraviețuitor din Ip, a făcut dezvăluiri despre masacrele petrecute în acea comună din Transivania

Cruzimea cu care a fost comis acel genocid întrece orice închipuire. În fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împușcată în piept cu cartușe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împușcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperată, striga unde ești maică?!, a fost secerată de gloanțele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împușcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Bătăile și schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuți până ce și-au dat duhul. Lui Dumitru Sarca i-au tăiat mâinile, lui Dumitru Chiș i-au scos ochii, iar lui Pavel Sarca i-au smuls unghiile de la mâini. Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte și soția acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Aceștia, sub amenințarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunși în curtea casei l-au împușcat. Soției i-au scos copilul din burtă cu baioneta. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sarca, de 40 de ani și Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau încă moarte au fost aruncate în groapa comună și îngropate de vii. În acea zi de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împușcat.

În comuna Ip din acea vreme au fost uciși 157 de oameni, prin împușcare sau tortură, în memoria cărora a fost ridicat un monument iar localitatea a fost declarată comună martir.

Bun, acum să revenim la filmul Valea Orbilor, în care, pe fondul unor evenimente istorice grave, pe care autoritățile din România le ignoră cu desăvârșire (aleșii n-au timp de chestiuni istorice, ei au de stabiit pensii speciale și de prins hoți de găini), producătorul ne înfățișează povestea unui ungur evreu și a unei românce de la țară.

Povestea reia cumva ideea din filmul Osânda, unde tot ca și aici o țărancă este curtată de șeful de post și fata nu și nu, până intervine Manolache Preda (un alt film idiot, regizat de Sergiu Nicolaescu, în care nenea Sergiu, ca și ditai procurorul, se aventurează să urce pe munte, pentru a ajunge la o stână, în costum de operă, cravată, pantofi, pardesiu, pălărie și baston de oraș, bă, ești prost?).

Și Șandor evreul și cu Rozalia țăranca de la Ip nu găsesc loc de futut decât după ce Hitler spune valea, orbilor (cred că la titlul acestui film îi lipsește o virgulă – Valea, orbilor!), vin maghiarii. Ungurii încep să le toarne gloanțe-n cap la români, Pișta de la miliție îi caută de nebun, iar Șandor baci și cu țața Rozalia se fut prin bălării.

Cu o mică excepție, Neculai Predica, ceilalți actori au o actorie brută, de amatori, nu se simte absolut nici un zvâc. Eu n-am simțit acel ceva care să mă impresioneze. Iar scenele zici că au fost filmate cu telefonul și cu o cameră Nikon D3100 cu obiectiv de kit, 18 cu 55.

Cadre în care apar tot felul de ciudățenii, iar atmosfera unui sat din România din anii 40, adică din timpul celui de-al doilea război mondial, îmi pare de birt, de sărbătoare, țăranul parcă-i fericit că-i război, motiv pentru care o dă în jocuri populare, cântă și-o trage la măsea. Unii își fut muierea prin cucuruz, pe alții îi doare la bască că lui Hitler i s-o pus pata pă evrei, lui Pișta de la miliție îi vine a fute ardelence. Bă, ejti prost?

Un film complicat, foarte slab, de nota 4 plus, cu indulgență. Păcat de munca și de banii investiți. Sper, totuși, că următorul film al lui Ion Ionescu să fie măcar de 5.

Fotografia de mai jos reprezintă o captură din film. Se presupune că acel militar, cu acea pușcă, țintește ca să împuște pe cineva, ceva. Dacă aia este poziție, pe cal, de militar care țintește cu arma și nimerește ceea ce și-a propus, înseamnă că io, care nu-s prea dus la biserică, mă înscriu în toamnă la teologie și mă fac preafericit. Îmi pare rău, dar Valley of the Blinds m-a dezamăgit.